În multe localități din România există situații în care, din diverse motive, pentru un teren și/sau o construcție nu a fost dezbătută încă succesiunea.
Chiar și în aceste cazuri, în procesul de înregistrare sistematică este obligatorie înregistrarea acestor proprietăți deoarece acest proces este conceput astfel încât niciun imobil să nu rămână neînscris în cartea funciară, chiar dacă situația juridică nu este complet clarificată/actualizată la momentul realizării lucrărilor.
Cum sunt evidențiate aceste imobile
Pentru identificarea și înregistrarea corectă a imobilelor, chiar și în cazul proprietarilor decedați, prestatorii lucrărilor de înregistrare sistematică colectează informațiile și documentele existente referitoare la terenuri, construcții și proprietari, din evidențele oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară și ale primăriilor.
Pe baza acestor date şi informaţii sunt identificate persoanele decedate, pe numele cărora este emis titlul sau orice alt act de proprietate, precum şi imobilele aferente.
În cazul în care succesiunea nu se finalizează anterior întocmirii documentelor tehnice ale cadastrului și deschiderii noilor cărților funciare, înscrierea dreptului de proprietate se realizează pe numele defunctului.
Ulterior deschiderii noilor cărţi funciare pe numele defuncţilor, secretarul general al primăriei sesizează camera notarilor publici din raza teritorială a ultimului domiciliu al defuncţilor, pentru dezbaterea succesiunii, plata certificatelor de moștenitor eliberate în termen de doi ani de la data sesizării camerei notarilor publici urmând a fi efectuată de către ANCPI. În cazul în care succesiunea nu este dezbătută în acest termen, moștenitorii vor suporta onorariul succesoral. După eliberarea certificatului de moştenitor, acesta se înaintează de către notarul public oficiului de cadastru și publicitate imobiliară competent în vederea înscrierii în cartea funciară.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară derulează Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027. Proiectul este fazat, continuând investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020. Lucrările sunt gratuite pentru deținători și vizează înregistrarea imobilelor (case și terenuri) din 660 de comune, cu o suprafață estimată de peste 5,7 milioane de hectare.
Află mai multe informații pe: www.ancpi.ro/pnccf/
FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE! PENTRU PROPRIETATEA TA.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).