Amenajarea livingului este una dintre acele decizii care par simple la început, dar care devin tot mai complicate pe măsură ce descoperi câte variante de mobilier există pe piață. Când începi să cauți o comodă TV, o bibliotecă sau un corp cu spații de depozitare descoperi rapid că fiecare piesă vine cu numeroase opțiuni de culori, finisaje, dimensiuni și stiluri. Deși varietatea îți oferă libertate, tot ea transformă amenajarea într-un proces obositor, mai ales când trebuie să te asiguri că elementele alese separat vor arăta bine împreună.
Interesant este că preferința pentru seturile de mobilier nu ține strict de comoditate sau de preț, ci mai mult de dorința de ordine, nevoia de siguranță când faci o investiție importantă și atracția firească pentru spațiile care transmit echilibru vizual.
Alte motive?!
Dorința unui living armonios
Când îți amenajezi livingul folosind piese achiziționate separat trebuie să urmărești numeroase detalii: nuanța lemnului, textura suprafețelor, forma mânerelor, înălțimea corpurilor și proporțiile fiecărui element. Deși fiecare obiect arată bine individual, rezultatul final nu este întotdeauna pe măsura așteptărilor tale.
Alegând unul dintre modelele de seturi living reduci considerabil această incertitudine întrucât corpurile sunt proiectate în aceeași direcție estetică, ceea ce înseamnă că finisajele, liniile și detaliile decorative se repetă într-un mod controlat.
Seturile de mobilier sunt atractive și pentru că îți permit să obții impresia de continuitate fără să ai experiență în design interior. - poți alege un ansamblu modern, cu fronturi mate și linii drepte, sau o variantă inspirată din stilul scandinav, cu nuanțe naturale și corpuri aerisite. În ambele situații, piesele au deja o identitate estetică comună.
Reducerea numărului de decizii face cumpărăturile mai ușoare
Fiecare produs are avantaje și dezavantaje, iar alegerea unei piese influențează ce poți cumpăra ulterior. Dacă ai ales deja o bibliotecă voluminoasă, trebuie să identifici o comodă TV care să nu încarce suplimentar încăperea. Dacă ai cumpărat o comodă cu finisaj lucios, următoarele corpuri trebuie selectate astfel încât să nu apară diferențe deranjante de textură.
Această dificultate poate fi înțeleasă prin cercetările despre supraîncărcarea alegerilor. În anul 2000, psihologii Sheena Iyengar, de la Columbia University, și Mark Lepper, de la Stanford University, au publicat un studiu în ”Journal of Personality and Social Psychology”, în care au observat că, în anumite condiții experimentale, participanții erau mai dispuși să aleagă atunci când aveau la dispoziție un număr redus de alternative.
Aplicat cumpărăturilor pentru locuință, acest lucru sugerează că un set poate fi atractiv mai ales atunci când vrei să reduci complexitatea comparării produselor. Nu renunți complet la posibilitatea de a alege, ci înlocuiești numeroase decizii separate cu o selecție mai ușor de gestionat.
Prețul
Bugetul are un rol important atunci când amenajezi livingul, mai ales dacă trebuie să cumperi simultan mai multe piese. O comodă TV, o vitrină, un corp suspendat și o bibliotecă par accesibile când le analizezi individual, însă după ce aduni prețurile descoperi că suma totală îți depășește bugetul stabilit inițial. De aceea, ofertele pentru seturi de mobilier sunt atractive: îți permit să vezi de la început costul unui ansamblu și să îl compari cu alte variante. În plus, atunci când comerciantul aplică o reducere pentru achiziționarea mai multor corpuri împreună, poți obține un avantaj financiar real.
Dacă trei piese cumpărate separat costă 2.800 de lei, iar aceeași combinație este disponibilă într-un set la 2.450 de lei, economia ar fi de 350 de lei (situație ipotetică, nu o regulă a pieței). Cercetarea realizată de Stefan Stremersch și Gerard Tellis, publicată în 2002 în ”Journal of Marketing”, analizează strategiile comerciale de grupare a produselor, cunoscute drept bundling, și arată că vânzarea mai multor produse într-un pachet reprezintă o strategie distinctă de stabilire a ofertei și a prețurilor.
Avantajul trebuie verificat prin compararea costului total, inclusiv transportul, montajul și eventualele accesorii. Un set nu este automat mai ieftin, dar îți poate oferi o modalitate mai simplă de a controla cheltuielile.
Economie de timp
Trebuie să măsori pereții, să verifici poziția prizelor, să stabilești unde vei amplasa televizorul și să te gândești cum vei folosi spațiul disponibil. Dacă achiziționezi separat toate corpurile, procesul include căutări repetate, comparații între magazine, verificarea stocurilor și uneori comenzi cu termene diferite de livrare. Chiar și după ce găsești piesele potrivite există posibilitatea să descoperi că una dintre ele nu mai este disponibilă sau că finisajul comandat diferă ușor de cel prezentat în fotografii.
Un set de mobilier pentru living simplifică această etapă, deoarece ai posibilitatea să selectezi simultan mai multe elemente compatibile. Este deosebit de util atunci când te muți într-o locuință nouă, renovezi un apartament sau vrei să înlocuiești rapid mobilierul vechi.
Siguranță
Mobilierul reprezintă o achiziție pe care, de obicei, intenționezi să o folosești mai mulți ani. Spre deosebire de obiectele decorative mici, o bibliotecă sau o comodă TV nu poate fi înlocuită la fel de ușor dacă descoperi că nu se potrivește cu restul încăperii.
Un ansamblu de mobilier coordonat poate reduce această nesiguranță. Fotografiile de prezentare îți arată cum se completează corpurile, iar descrierile colecției te ajută să înțelegi ce tip de amenajare poți obține.
În loc să îți imaginezi rezultatul combinând mental produse din surse diferite, pornești de la o configurație deja concepută. Acest avantaj devine și mai important atunci când faci cumpărături online.
Simplifică planificarea întregii amenajări
Când știi de la început ce mobilier vei folosi îți este mai ușor să planifici și celelalte elemente ale livingului: poți stabili poziția televizorului, înălțimea la care trebuie montate corpurile suspendate, locul prizelor și zonele în care ai nevoie de iluminat suplimentar. În plus, cunoașterea dimensiunilor mobilierului te ajută să alegi o canapea extensibila 3 locuri proporțională cu încăperea și să eviți amplasarea unor obiecte care îngreunează circulația. Această predictibilitate este utilă mai ales dacă renovezi complet camera și trebuie să coordonezi lucrările de zugrăvire, instalare electrică și montaj.