Antena 3 CNN Coronavirus Prefectul Capitalei, totul despre relaxarea restricţiilor

Prefectul Capitalei, totul despre relaxarea restricţiilor

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 13:36 01 Mai 2021 Modificat la 13:58 01 Mai 2021
Prefectul Capitalei, totul despre relaxarea restricţiilor
Sursa foto: Agepres

„Mâine, având în vedere că se menține trendul descrescător de sub 3 la mia de locuitori, pentru această perioadă de observație de 48 de ore de la momentul de la care s-a trecut pentru prima dată sub 3 la mie, vom putea să luăm decizia de a permite stărilor de spectacol să funcționeze cu o capacitate de 30% și de asemenea restaurantelor și cafenelelor se deschide și la interior cu maxim de 30%", a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica.

Potrivit acestuia, aceste măsuri ar putea teoretic aplicat de luni dimineaţa în funcţie de modul în care se vor organiza operatorii economici.

Întrebat care ar fi următoarele etape dacă ne menținem pe trendul descrescător al infectărilor, prefectul Capitalei a spus că următorul prag este de 1,5 la mie. Atunci sălile de spectacol şi restaurantele vor putea să funcționeze cu capacitate sporită de până la 50%.

×
x close