Antena 3 CNN Coronavirus Eroul zilei. O echipă de medici români a descoperit legătura între infecţia cu COVID-19 şi o proteină cu rol în coagularea sângelui

Eroul zilei. O echipă de medici români a descoperit legătura între infecţia cu COVID-19 şi o proteină cu rol în coagularea sângelui

O echipă de medici de la Spitalul Colentina din Capitală a determinat, în premieră, corelaţia dintre infecţia cu coronavirus şi nivelul scăzut al proteinei S.

Eroul zilei. O echipă de medici români a descoperit legătura între infecţia cu COVID-19 şi o proteină cu rol în coagularea sângelui
de Georgiana Adam    |    08 Ian 2021   •   14:35

Proteina S este o glicoproteină dependentă de vitamina K, sintetizată de ficat şi având rol în controlul procesului de coagulare a sângelui.

Cristian Băicuş şi Elena Stoichiţoiu, doi dintre cei şase medici care au elaborat studiul, au prezentat, într-un dialog cu Ana Iorga la Antena 3, istoria descoperirii lor.

"Am constatat la necropsie că aceşti pacienţi (decedaţi după infecţia cu COVID, n.r.) prezintă tromboze şi una dintre cauze putea să fie activitatea scăzută sau chiar lipsa acestei proteine S.

Activitatea scăzută putea fi congenitală şi, în cazul infecţiei cu COVID, aceşti pacienţi ar fi fost expuşi unui risc mult mai mare. Am am arătat acest lucru, că pacienţii care au avut proteina S scăzută au prezentat un risc mai mare să moară sau să ajungă la ATI.

Întrebarea era dacă aveau dinainte proteina S scăzută sau le-a scăzut din cauza infecţiei, a inflamaţiei şi a procesului de trombofilie care apare în această boală. Studiul publicat acum arată că nu este vorba de un deficit congenital, că pacienţii aveau înainte proteina S normală şi că nivelul a scăzut din cauza şi în timpul bolii", a precizat dr. Băicuş.

El a menţionat că echipa de medici români a luat deja legătura cu medicii olandezi care cercetează un alt aspect al infecţiei cu COVID, şi anume, deficitul de vitamina K.

Studiul medicilor de la Spitalul Colentina a fost publicat în American Journal of Therapeutics

Studiul a fost recunoscut internațional, fiind inclus în literatura de specialitate și publicat în American Journal of Therapeutics.

În momentul publicării, în lume nu exista încă niciun studiu legat de proteina S, medicii români fiind, așadar, pionieri în acest sens. 

Echipa celor 6 medici este formată din: Prof. Dr. Cristian Băicuș, Medic Primar, Prof. Univ., Șeful Secției Medicală Colentina și coordonatorul studiului, Dr. Marius Balea Jr., Medic Primar pneumolog, Șeful Secției de Pneumologie și inițiatorul studiului, Dr. Elena Stoichițoiu, Dr. Larisa Pinte, Dr Marius Nedelcu, Dr. Camelia Badea din cadrul aceluiași spital.
 

×
Subiecte în articol: Eroul Zilei cristian baicus
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close