x close

Ion Ștefan, medic infecționist la Spitalul Militar: „Era previzibil să ajungem la o pandemie. Trebuie să ne păstrăm calmul”

de S.T.    |    11 Mar 2020   •   20:57
Ion Ștefan, medic infecționist la Spitalul Militar: „Era previzibil să ajungem la o pandemie. Trebuie să ne păstrăm calmul” 534 Antena 3 Exclusiv

Medicul infecționist Ion Ștefan a vorbit miercuri la Antena 3 despre pandemia de coronavirus. „Nu mi-e teamă de coronavirus, ci de epidemia de panică în rândul populaţiei”, a spus el.

„Era previzibil să ajungem la o pandemie pentru că amplitudinea fenomenului, infecțiozitatea extremă a acestei epidemii putea să conducă inevitabil către pandemie. Aș îndrăzni să afișez un optimism temperat sau mai degrabă prudent și aș spune că trebuie să ne păstrăm calmul, nu trebuie să lăsăm ca angoasele și temerile să ne domine”, a spus medicul Ion Ștefan la emisiunea „Punctul de întâlnire”.

„Sunt convins că dacă vom acționa coerent și vom transmite mesaje corecte către populație, mesaje oneste, e posibil să reușim până la urmă să limităm magnitudinea acestui fenomen”, a adăugat el.

Întrebat ce îl îngrijorează la această pandemie, medicul a răspuns: „M-a surprins infecțiozitatea extremă a acestui virus(...). Simptomatologia este destul de banală însă evoluția poate să fie rapidă și severă după câteva zile”.

Ion Ștefan, medic infecționist la Spitalul Militar: „Era previzibil să ajungem la o pandemie

„Ne-am confruntat de-a lungul timpului cu astfel de fenomene. Să ne amintim gripa aviară, gripă porcină, apoi sindromul acut respirator respirator sever, fenomenul Ebola. Până la urmă letalitatea în infecția cu coronavirus rămâne una modestă dacă ne luăm după cifrele oferite de oficialii chinezi”, a mai spus medicul infecționist.

Citeşte mai multe despre:

Punctul de intalnire pandemie coronavirus
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati