Antena 3 CNN Cupa Mondială 2026 Un nou scandal la Cupa Mondială 2026. Egiptul cere suspendarea arbitrului Letexier și contestă corectitudinea turneului

Un nou scandal la Cupa Mondială 2026. Egiptul cere suspendarea arbitrului Letexier și contestă corectitudinea turneului

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 17:21 08 Iul 2026 Modificat la 17:21 08 Iul 2026
salah egipt argentina cupa mondiala 2026
Atacantul Egiptului, Mohammed Salah, după înfrângerea în fața Argentinei, la Cupa Mondială 2026. Foto: Getty Images

Federația Egipteană de Fotbal a depus o plângere la FIFA cu privire la deciziile de arbitraj și solicită, de asemenea, excluderea arbitrului francez Francois Letexier pentru restul turneului. Reacția vine după înfrângerea suferită marți împotriva Argentinei în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026 (2-3), scrie ziarul AS, potrivit Agerpres. Mai mult, selecționerul „Faraonilor” pune la îndoială și corectitudinea turneului.

Plângerea îi vizează pe arbitrul francez François Letexier și pe cei doi asistenți ai săi, Cyril Mugnier și Mehdi Rahmouni. Mai exact, Hany Abo Rida, președintele federației, cere o anchetă privind deciziile luate împotriva „Faraonilor”, și, oficial, excluderea brigăzii franceze pentru restul turneului din cauza presupuselor erori ale acestora.

Controversa a pornit de la golul anulat al lui Mostafa Zico (58) din cauza unui fault comis anterior de un jucător egiptean la cealaltă poartă, fault confirmat de VAR, precum și un presupus fault asupra lui Mohamed Salah în timpul unei faze de atac înainte de al treilea gol al Argentinei (90+2).

„Am fost echipa mai bună. Ceea ce s-a întâmplat nu a fost corect sau echitabil, (...) unul dintre golurile noastre a fost anulat și nu știm de ce”, a spus selecționerul egiptean Hossam Hassan pentru beIN Sports.

În acest meci din optimile de finală câștigat de Argentina, Letexier avea o sarcină dificilă în față, după ce acordase un penalty justificat echipei Albiceleste, iar apoi, cu ajutorul arbitrului VAR Jerome Brisard, anulase pe bună dreptate un gol pentru Egipt.

„Arbitrul nu a fost corect (...), nedreptatea a fost clară. Am făcut o treabă bună la începutul meciului. Dar este cert că acest turneu a fost trucat”, a spus atacantul egiptean Mostafa Zico pentru BBC.

Selecționerul Egiptului pune la îndoială corectitudinea Cupei Mondiale 2026

Campania Egiptului la Cupa Mondială 2026 s-a încheiat într-o notă amară, selecționerul Hossam Hassan punând la îndoială corectitudinea turneului, scrie Xinhua, potrivit Agerpres.

Egiptul părea aproape de o surpriză istorică după ce condus cu 2-0 până în minutul 79, însă Argentina a reușit să întoarcă rezultatul, starul Lionel Messi jucând un rol decisiv, după ce a marcat un gol și a contribuit la înscrierea altuia, înainte ca Enzo Fernandez să finalizeze revenirea naționalei „albiceleste” în timpul suplimentar.

Cu toate acestea, meciul a înfuriat tabăra egipteană, Hassan susținând că mai multe decizii cheie au fost împotriva echipei sale. Antrenorul Egiptului a sugerat că rezultatul a fost afectat de factori din afara terenului, sugerând chiar că a existat o dorință ca Messi și Argentina să rămână în turneu.

„Am arătat mai bine decât campioana en titre, mai buni în toate, dar rezultatul a fost influențat de factori interni de pe teren și de factori externi din afara lui”, a spus Hassan.

„Poate că au vrut să păstreze campioana mondială în competiție. Poate că au vrut ca Messi să rămână în cursă. În fotbal, există uneori factori externi care depășesc aspectele tehnice. Campioana mondială a primit sprijin la toate nivelurile”, a adăugat el.

Hassan a fost deosebit de frustrat de arbitrajul oficialului francez Francois Letexier și a subliniat două incidente majore care, în opinia sa, au schimbat cursul jocului: golul anulat Egiptului și o solicitare de penalty în finalul jocului, care l-a implicat pe Alexis Mac Allister, înainte de golul decisiv al lui Fernandez.

„Nu am văzut respect sau fair-play. Un penalty a fost anulat, nici măcar nu a fost verificat de VAR, iar al doilea nostru gol a fost în mod surprinzător anulat, dintr-un motiv sau altul. Am fost tratați incorect și a fost o nedreptate”, a mai spus selecționerul egiptean.

Hassan a criticat, de asemenea, programarea meciului, argumentând că lovitura de începere de la prânz a pus solicitări inutile asupra jucătorilor. Antrenorul a dezvăluit că l-a confruntat pe Letexier după fluierul final, spunându-i arbitrului că el crede că deciziile au fost nedrepte.

„Ceea ce i-am spus arbitrului a fost: Este nedrept. Am spus că poate poartă o cicatrice sau are ceva de ascuns”, a dezvăluit Hossam Hassan.

Egiptul a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Yasser Ibrahim (15), Mostafa Zico (67), dar finalul a fost apoteotic, sud-americanii, care au ratat și un penalty la 0-1 prin Messi, revenind spectaculos, prin golurile înscrise de Cristian Romero (79), Lionel Messi (83), Enzo Fernandez (90+2).

Argentina va înfrunta în sferturile de finală selecționata Elveției, care a învins la rândul ei marți, la loviturile de departajare, echipa Columbiei (scor 4-3).

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close