Antena 3 CNN Economic Auto Registrul Auto Român atrage atenţia șoferilor: Se vând certificate RAR Auto-Pass false. Care este prețul real și de unde trebuie luate

Registrul Auto Român atrage atenţia șoferilor: Se vând certificate RAR Auto-Pass false. Care este prețul real și de unde trebuie luate

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:01 23 Ian 2025 Modificat la 14:01 23 Ian 2025
certificat rar auto pass registrul auto romani statie itp rar
Cum arată certificatul RAR Auto-Pass autentic. Sursa foto: Registrul Auto Român

Registrul Auto Român (RAR) atrage atenţia asupra inducerii în eroare a cetăţenilor de către "anumite entităţi terţe" pentru a le vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate, informează joi instituţia într-un comunicat.

"Registrul Auto Român atrage atenţia asupra unei situaţii în care anumite entităţi terţe se interpun între RAR şi clienţii de bună credinţă, folosind metode alternative şi înşelătoare pentru a vă exploata din punct de vedere financiar. Aceste practici includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial RAR, în scopul de a induce în eroare cetăţenii şi de a vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate", se arată în atenţionarea RAR.

Potrivit sursei citate, certificatul RAR Auto-Pass este un document emis exclusiv de Registrul Auto Român, în baza legii nr.142/2003 şi OMTI nr.210/2024 şi conţine informaţii autentice şi verificabile privind istoricul maşinii, axate pe indicaţia kilometrajului. "RAR Auto-Pass este conceput pentru a oferi transparenţă maximă, protejând interesele cetăţenilor de bună credinţă", precizează instituţia. 

Preţul RAR Auto-Pass este de 42 de lei, tariful fiind stabilit de Consiliul de Administraţie al RAR-RA. 

RAR recomandă cetăţenilor să descarce RAR Auto-Pass doar de pe site-ul oficial al R.A.R., www.rarom.ro, pe a cărui primă pagină există un buton specific accesării acestui document. 

"Dacă aveţi orice fel de îndoieli privind autenticitatea documentului RAR Auto-Pass vă invităm să ne contactaţi telefonic sau pe site-ul oficial", se scrie în comunicat.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close