Antena 3 CNN Economic Banci Anunț important de la Banca Transilvania

Anunț important de la Banca Transilvania

Anunț important de la Banca Transilvania
17 Mar 2016   •   10:31

Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania a decis să propună Adunării Generale a Acţionarilor distribuirea profitului anului 2015, prin acordarea unui dividend excepţional în numerar, în valoare de 1,2 miliarde de lei, precum şi prin acordarea de acţiuni gratuite, care va majora capitalul social cu 620 milioane de lei, se arată într-un comunicat al băncii.

Dividendul brut pentru fiecare acţiune va fi în cuantum de 0,39 lei.

”Este pentru a doua oară, în ultimii 20 de ani, din istoria BT când banca acordă dividende în numerar. Hotărârea are la bază atât rezultatele pozitive ale Băncii Transilvania din 2015, precum şi surplusul de capital BT', se precizează în comunicatul citat.

Potrivit lui Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, banca a acordat o singură dată dividende în numerar, în valoare de 50 milioane de lei, în anul 2009, urmând o politică de reinvestire a profitului pentru asigurarea creşterii durabile.

'În acelaşi timp, în anii de criză, în perioada 2008 - 2015, banca a fost unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, plătind taxe şi impozite directe şi indirecte de 2,7 miliarde lei. Pe măsura rezultatelor unice din 2015, datorate consolidării businessului BT, propunem acordarea de dividende pentru toţi cei aproape 28.000 de acţionari BT', a subliniat Ciorcilă.

Profitul net de repartizat se cifrează la 2,417 miliarde de lei.

 

×
Subiecte în articol: banca Banca Transilvania dividende
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close