Antena 3 CNN Economic Biz News Business FMI infirmă zvonurile: Grecia nu ne-a solicitat asistenţă financiară

FMI infirmă zvonurile: Grecia nu ne-a solicitat asistenţă financiară

FMI infirmă zvonurile: Grecia nu ne-a solicitat asistenţă financiară
Sursa foto: fmi
18 Mar 2010   •   18:18

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a reiterat, joi, că Grecia nu a solicitat asistenţă financiară din partea Fondului, care este însă pregătit să sprijine statul elen, dacă va fi nevoie, transmite Reuters.

"Nu am primit nicio solicitare pentru asistenţă financiară. Ne aşteptăm ca statele din zona euro să vrea şi să pregătească un plan de rezolvare a problemei Greciei", spune purtătorul de cuvânt al FMI, Caroline Atkinson.

O sursă oficială din Grecia a , joi, că Grecia ar putea solicita ajutorul FMI în aprilie, pentru că autorităţile sunt tot mai pesimiste în ceea ce priveşte sprijinului aşteptat de la Uniunea Europeană.

Premierul grec George Papaconstantinou a negat informaţia potrivit căreia Grecia ar putea recurge în curând la sprijinul FMI, afirmând că sunt deschise toate opţiunile.

Comentariile sale nu au reuşit să susţină cursul euro, care s-a depreciat din cauza incertitudinilor legate de situaţia financiară a statului elen. Euro a atins un minim al şedinţei de tranzacţionare de 1,3648 dolari pe unitate.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: FMI
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close