Antena 3 CNN Economic Biz News Cursul euro se apropie de maximul istoric. Află cu cât s-a depreciat leul

Cursul euro se apropie de maximul istoric. Află cu cât s-a depreciat leul

Cursul euro se apropie de maximul istoric. Află cu cât s-a depreciat leul
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Mai 2012   •   13:19
Leul a fost supus unui nou val de presiuni de depreciere, temperat însă prin intervenţia indirectă a băncii centrale. Banca Naţională a României a anunţat un curs de referinţă de 4,4165 lei/euro, foarte aproape de maximul istoric, informează Mediafax.

Maximul istoric, de 4,4168 lei/euro, a fost anunţat pe 2 mai.

Miercuri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4160 lei/euro, deşi în piaţă cotaţiile se situau peste 4,42 lei/euro.

Moneda naţională a atins joi un nou maxim începând cu 16 ianuarie şi faţă de dolar, referinţa urcând cu 1,1 bani, la 3,4141 lei/dolar.

Pentru francul elveţian, referinţa a urcat nesemnificativ, de la 3,6765 lei/franc la 3,6769 lei/franc, un nou maxim din 5 septembrie.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close