Antena 3 CNN Economic Biz News Deficit bugetar al Bulgariei, de aproape trei ori mai mare în primele două luni ale anului

Deficit bugetar al Bulgariei, de aproape trei ori mai mare în primele două luni ale anului

Deficit bugetar al Bulgariei, de aproape trei ori mai mare în primele două luni ale anului
Sursa foto: bulgaria
01 Apr 2010   •   18:59

Deficit bugetar al Bulgariei aproape s-a triplat în primele două luni ale acestui an, la nivelul record de 1,4 miliarde de leva (700 milioane euro), reprezentând 2% din PIB-ul prognozat pentru 2010, potrivit datelor anunţate joi de Ministerul de Finanţe, citate de Novinite.

Veniturile bugetare au scăzut cu 27,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, la 3,1 miliarde leva (1,5 miliarde euro), şi reprezintă 11,7% din veniturile totale prevăzute pentru acest an.

Cheltuielile au urcat la 4,5 miliarde leva (2,35 miliarde euro), fiind 16,7% din nivelul inclus în programul de buget pe 2010. În termeni anuali, cheltuielile marchează o creştere de peste 20%.

Deficit a fost determinat de întârzierile apărute în colectarea veniturilor şi majorarea cheltuielilor pentru asigurări sociale şi de sănătate, precum şi pentru proiecte susţinute de UE, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanţe.

Guvernul de centru-dreapta a aprobat în această săptămână un program anticriză care să majoreze veniturile bugetare.

Autorităţile s-au angajat să menţină o politică bugetară austeră şi să combată evaziunea fiscală.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Bulgaria deficit
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close