Antena 3 CNN Economic Biz News Geoană: Avem nevoie de banii FMI

Geoană: Avem nevoie de banii FMI

Geoană: Avem nevoie de banii FMI
Sursa foto: mircea geoana
29 Ian 2009   •   06:08

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a mai găsit un subiect de dezacord cu şeful statului. După ce Traian Băsescu declarase că România nu are nevoie de un împrumut de la FMI, preşedintele Senatului vine şi îl contrazice: România are nevoie, în luna mai, de circa 20 de miliarde de euro pentru finanţarea deficitului, şi posibil de un împrumut de la FMI de 6 sau 7 miliarde de euro.
"Avem nevoie de cel puţin şase-şapte miliarde de euro, împrumut. Posibil şi de la FMI. Cei care au spus că nu vom avea nevoie de FMI s-au cam pripit. Prin luna mai avem nevoie de vreo 20 de miliarde de euro să ne finanţăm deficitul", a spus Geoană.
Liderul PSD a susţinut că în acest moment nu mai există împrumuturi şi nu mai împrumută nimeni pe nimeni, nici în România, nici în străinătate.
"Principala problemă pe care o avem şi pe care trebuie să o depăşim într-un fel este să finanţăm acest deficit. Nu ai de unde decât de la instituţii financiare care pot să dea bani ieftini. E nevoie să ne finanţăm deficitul", a adăugat Geoană.
Liderul PSD a precizat, totodată, că aşteaptă de la Guvern să identifice în înteriorul bugetului pe anul 2009 o soluţie "corectă" care să vizeze două obiective: un pachet de stimulare a economiei şi un pachet de protecţie socială.
Geoană a arătat că nu s-a identificat, până în prezent, o soluţie pentru deblocarea creditării şi că în România nu mai există credit în cadrul economiei reale.
Liderul PSD a mai spus că cheltuielile cu administraţia publică sunt foarte mari, în condiţiile în care statul este unul ineficient.
Antena3.ro

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close