Antena 3 CNN Economic Biz News Leul se apreciază uşor faţă de moneda europeană. Vezi cursul valutar

Leul se apreciază uşor faţă de moneda europeană. Vezi cursul valutar

Leul se apreciază uşor faţă de moneda europeană. Vezi cursul valutar
Sursa foto: curs valutar
22 Feb 2010   •   10:54

Cursul de schimb s-a diminuat cu 0,9 - 0,95 bani în prima oră a şedinţei interbancare de luni, la 4,1210 - 4,1230 lei/euro, aprecierea fiind în linie cu evoluţia valutelor din regiune, după creşterile consemnate de bursele mature externe. Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,1252 lei/euro, cu 1,05 bani sub rata de vineri.

Primele operaţiuni au fost efectuate la 4,1250 - 4,1300 lei/euro, paritate cu 0,25 - 0,5 bani sub ultimele cotaţii de vineri, de 4,1300 - 4,1325 lei/euro.

Apoi, cursul a continuat să scadă uşor, pe o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, iar la puţin timp după ora 10.00, euro era cotat la 4,1210 - 4,1230 lei/euro. Acesta a menţionat că valutele statelor din regiune creşteau cu 0,3% - 0,4% în raport cu euro.

Cursul de referinţă publicat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,7 bani, la 4,1357 lei/euro, şi a atins astfel nivelul maxim din ultimele două săptămâni. O paritate mai mare a fost anunţată de BNR pe 5 februarie, când euro a fost cotat la 4,1397 lei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: curs valutar leu apreciere
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close