Antena 3 CNN Economic Biz News O parte din bugetari ar putea primi sporuri şi prime şi în 2010

O parte din bugetari ar putea primi sporuri şi prime şi în 2010

O parte din bugetari ar putea primi sporuri şi prime şi în 2010
Sursa foto: Prime
24 Ian 2010   •   19:26

O parte dintre bugetari ar putea beneficia de sporuri şi alte drepturi chiar şi în acest an, cu toate că executivul anunţate se vor fi tăiate toate beneficiile extrasalariale. Condiţia este ca sporurile respective să fie stabilite în contractele colective de muncă încheiate înainte de începutul anului. Prevederea face obiectul unei ordonanţe de urgenţă a guvernului.

Potrivit proiectului de act normativ, sporurile şi alte drepturi obţinute de salariaţi vor fi acordate în continuare, până la expirarea contractelor colective de muncă. Măsura se aplică doar în cazul angajaţilor de la instituţiile care au trecut de la finanţarea din venituri proprii, la finanţarea de la bugetul de stat.

Documentul mai stipulează că, în cazul contractelor colective sau individuale care încalcă legislaţia în vigoare la data încheierii lor, sporurile nu vor mai fi acordate.

De asemenea, stabileşte şi nivelul de salarizarea viitoare a personalului din instituţiile publice, după expirarea contractelor şi acordurilor colective de muncă. Astfel, încadrarea salarială va ţine cont de vechimea în muncă şi se va face pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009.

Proiectul de ordonanţă va fi analizat, luni, în şedinţa comisiei de dialog social de la Ministerul Muncii, la care au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii sindicatelor, după care va fi prezentat Guvernului.

Antena 3

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close