Antena 3 CNN Economic Biz News Petrolul a scăzut sub 50 de dolari

Petrolul a scăzut sub 50 de dolari

Petrolul a scăzut sub 50 de dolari
21 Noi 2008   •   01:24

După ce a urcat până la cote ameţitoare în această vară, piaţa petrolului pare să sufere o cădere drastică ce momentan nu pare să se încheie. Preţurile la ţiţei au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii trei ani, după ce joi au fost cotate la sub 50 de dolari per baril.
Căderea vine după ce piaţa de acţiuni şi obligaţiuni au suferit de pe urma temerilor legate de sănătatea sistemului financiar.
Actuala cădere a economiei mondiale înseamnă că lumea are nevoie de mai puţin petrol, ceea ce duce preţurile în jos. Preţurile pentru petrol la New York Mercantile Exchange s-au stabilit la 49,62 dolari per baril, preţul care se înregistra şi în mai 2005.
Cotaţiile futures au pierdut mai mult de două treimi din valoare după ce au atins un vârf de 145 dolari în iulie. Unii analişti apreciază că s-ar putea ajunge şi la 30-40 de dolari pe baril pe măsură ce economia mondială suferă tot mai mult.
Pilonii care au împins până acum preţurile în sus par să se prăbuşească: consumatorul american bate în retragere, economia chineză gâfâie, pieţele financiare cad, ţările dezvoltate reduc subvenţiile pentru energie.
Cererea pentru petrol pare să se îndrepte spre primul declin anual în 25 ani.
În acest context, în SUA, preţul benzinei a căzut sub 2 dolari per galon (un galon-3,78 litri) în majoritatea statelor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: pretul petrolului SUA OPEC
Parteneri
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte
x close