Antena 3 CNN Economic Biz News Prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi la Circul Globus, descoperit de inspectorii Curţii de Conturi

Prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi la Circul Globus, descoperit de inspectorii Curţii de Conturi

Prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi la Circul Globus, descoperit de inspectorii Curţii de Conturi
Sursa foto: circul Globus
20 Ian 2009   •   12:16

Conducerea Circului de Stat Globus este bună de plată. La această concluzie au ajuns inspectorii Curţii de Conturi, care au verificat activitatea circului. Ei au constatat un prejudiciu de câteva miliarde de lei vechi.
Societatea care urma să realizeze scenografia spectacolului ?Planeta Maimuţelor" a adus circului unul dintre cele mai mari prejudicii, susţin ziariştii de la Evenimentul Zilei.
Studioul nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale, cu toate că a încasat integral valoarea contractului, adică aproape 500.000 de lei.
Totodată, mai multe bunuri achiziţionate, printre care ATV-uri, mopede şi costume pentru spectacole nu au fost înregistrate în patrimoniul Circului.
Inspectorii Curţii de Conturi au stabilit că Circul Globus a făcut plăţi ilegale şi către o altă firmă, care se ocupă cu lucrări la instalaţia de gaze. Societatea a încasat peste 36.000 de lei, pentru demontarea unor cazane care, de fapt, nu existau în patrimoniul circului.
Conducerea Globus a respins acuzaţiile şi spune că toate achiziţiile publice s-au făcut cu respectarea legilor în vigoare. Mai mult, Curtea de Conturi este acuzată la rândul ei că ar fi interpretat eronat prevederile contractelor.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti urmează să stabilească cine se face vinovat de prejudiciul de la Circul Globus.
Antena 3

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close