Antena 3 CNN Economic Companii Berceanu vrea 6 milioane de euro de la avocata care a negociat cu Bechtel

Berceanu vrea 6 milioane de euro de la avocata care a negociat cu Bechtel

Berceanu vrea 6 milioane de euro de la avocata care a negociat cu Bechtel
Sursa foto: radu berceanu
23 Apr 2009   •   16:30

Povestea dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi Bechtel continuă cu un nou episod. De această dată, CNADNR şi-a îndreptat atenţia spre avocata Simona Neagu, de la care ar dori să recupereze, în instanţă, suma de şase milioane de euro. Suma reprezintă onorariul pentru asistenţă juridică la semnarea contractului cu Bechtel, firmă ce construieşte autostrada Transilvania. Onorariul de succes a fost de 5 milioane de euro, la care se adaugă aproape un milion de euro pentru negocieri şi consultanţă, numai că la data încheierii contractului nu prevedea posibilitatea ca avocatul să beneficieze de onorariu de succes
La proces, ar putea fi citaţi ca martori şi fostul premier Adrian Nastase, dar şi fostul ministru al transporturilor Miron Mitrea. Iniţiativa companiei vine după ce ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, şi-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea legată de negocierea şi semnarea contractului cu firma americană.
Acesta declara că Simona Neagu ar fi câştigat 6 milioane de euro pentru două pagini de contract.
De altfel săptămâna trecută a avut loc la Tribunalul Bucureşti prima înfaţişare din acest proces, scrie Gardianul.
În urmă cu doi ani, CNADNR a fost executată silit de acelaşi avocat cu 2 milioane de euro, pentru că statul roman nu îi plătise suma integrală pentru onorariul de succes.
Referindu-se la contracul în cauză, Radu Berceanu declara recent: ?acest contract este unul politic, pentru că s-a făcut o presiune intensă pentru ca el să fie încheiat, în 2003. Studiul de fezabilitate care a stat la baza preţului stabilit în contract era, de fapt, unul de prefezabilitate, pentru doar 6 kilometri, între localitatile Cristian şi Codlea. Ulterior, acest preţ s-a extrapolat la 415 kilometri?.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Adrian Nastase Miron Mitrea
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close