Antena 3 CNN Economic Companii Soarta Lukoil se decide astăzi. Ce se va întâmpla dacă gigantul rus se retrage din România

Soarta Lukoil se decide astăzi. Ce se va întâmpla dacă gigantul rus se retrage din România

Soarta Lukoil se decide astăzi. Ce se va întâmpla dacă gigantul rus se retrage din România
de O.P.    |    10 Oct 2014   •   05:26

Soarta Lukoil se decide astăzi. Managementul companiei trebuie să hotărască dacă gigantul rus se retrage din România. Traian Băsescu cere naţionalizarea rafinăriei Petrotel-Lukoil, în cazul în care ruşii decid să închidă activitatea.

Preşedintele susţine că Lukoil ar trebui să primească doar banii pe care ruşii i-au plătit pe rafinărie, iar restul, care reprezintă investiţiile făcute, să fie rambursaţi abia după ce statul român va recupera prejudiciul făcut prin evaziunea fiscală.

Cazul Lukoil a ajuns să fie discutat şi în CSM după ce premierul a cerut procurorilor să se gândească şi la cei 2.500 de angajaţi ai rafinăriei atunci când pun sechestru pe bunurile, materia primă şi conturile companiei.

Preşedintele Traian Băsescu a atacat dur anunţul făcut de unul dintre vicepreşedinţii Lukoil, care a spus că în scurt timp grupul va decide dacă închide rafinăria Petrotel-LukOil sau continuă activitatea. Reacţia oficialilor companiei a venit după ce procurorii au pus sechestru pe bunuri, materie primă şi conturi într-un dosar de evaziune fiscală.

Băsescu a cerut Guvernului ca, în cazul în care ruşii decid să plece, să preia rafinăria la preţul la care a fost vândută, iar achitarea investiţiilor să fie făcută după ce se recuperează prejudiciul. Rafinăria Petrotel a fost privatizată în anul 1998 prin preluarea pachetului majoritar de 51% de către compania Lukoil, pentru suma de 53,2 milioane de dolari. Sindicaliştii susţin că nu s-a luat niciodată în discuţie închiderea rafinăriei.

De altfel, delaraţiile făcute de oficialii companiei ruse au fost considerate o presiune pusă asupra procurorilor care se ocupă de dosarul de evaziune fiscală.

Situaţia rafinăriei Petrotel a ajuns să fie discutată şi în Consiliul Superior al Magistraturii. Asta după ce premierul  a spus că procurorul care anchetează dosarul Lukoil ar trebui să se gândească şi la soarta miilor de angajaţi ai rafinăriei din Ploieşti.

Scandalul Lukoil a izbucnit săptămâna trecută, când procurorii au făcut mai multe percheziţii la sediile companiilor din grupul petrolier şi au descoperit un prejudiciu de 230 de milioane de euro adus statului, prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Tot atunci, directorul rus al rafinăriei a fost pus sub control judiciar.

×
Subiecte în articol: Lukoil
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close