Antena 3 CNN Economic Conținut plătit 5 tehnici creative prin care magazinele de jeanşi îşi expun produsele

5 tehnici creative prin care magazinele de jeanşi îşi expun produsele

Când vine vorba despre un magazin de haine, modul în care un obiect vestimentar este expus influențează semnificativ succesul pe care îl are din punct de vedere comercial.

5 tehnici creative prin care magazinele de jeanşi îşi expun produsele
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Noi 2023   •   18:44

Dacă la începutul magazinelor produsele erau expuse cât mai simplu, astfel încât să fie vizibile pentru oricare dintre clienți, retailul pe zona de fashion actuală mizează pe crearea de experiențe pentru clienți cât mai creative, care să îi motiveze să revină.

În anii '50 și '60, odată cu creșterea consumerismului, magazinele de modă au început să experimenteze noi modalități pentru a-și expune articolele vestimentare, iar astfel au ajuns la ideea că o vitrină atrăgătoare reprezintă o bună invitație la shopping.

Doar că astăzi, dincolo de calitatea produsului în sine, clienții sunt interesați de povestea din spatele acestuia. Altfel spus, consumatorii nu mai caută doar produse, ci experiențe și conexiuni care rezonează cu valorile și stilul lor de viață.

Evoluția expunerii de produse este cel mai bun martor al adaptabilității continue a industriei de fashion. Prin inovație și creativitate, brandurile care comercializează jeanși și magazinele de haine ajung să prospere într-un mediu de afaceri în constantă schimbare.

Vitrine cât mai interactive

Specialiștii de la RafturiOnline sunt de părere că evoluția digitală a fost răspunzătoare de ”revoluția” modului în care magazinele de jeanși își expun produsele. Vitrinele interactive nu sunt doar un mijloc de a le atrage atenția trecătorilor, ci și o modalitate de a le oferi o experiență personalizată.

Unele branduri au încorporat chiar și elemente de realitate augmentată, permițându-le clienților să vadă cum arată piesele vestimentare pe ei înșiși, dar fără să fie necesar să intre în magazin sau să probeze fizic produsul.

Un exemplu notabil este al unui magazin de jeans din Tokyo, care a implementat o vitrină digitală interactivă unde trecătorii puteau să-și personalizeze designul unei perechi de jeanși folosindu-se de un ecran tactil. Experiența memorabilă și 100% personalizată au crescut volumul de vânzări.

Prezentarea tematică sau sezonieră

Magazinele de jeanși apelează adesea la prezentările tematice și sezoniere pentru a atrage clienții și pentru a-i face să se simtă în acord cu tendințele actuale. Spre exemplu, un cunoscut magazin de jeans din Londra a adoptat o abordare tematică în timpul unui festival de muzică foarte cunoscut, transformându-și întregul spațiu de prezentare într-o scenă. Această experiență imersivă a atras clienții dornici să vadă colecțiile speciale de jeanși, dar a creat și o conexiune puternică între stilul de viață al clienților și brand.

Integrarea elementelor de artă și design

Integrarea artei și a designului în prezentarea jeanșilor nu este doar o strategie de marketing, ci și o expresie a identității de brand. Astfel, magazinele se transformă din simple puncte de vânzare în galerii de artă contemporană, unde fiecare articol expus pe rafturi depozitare usoara devine o operă de artă.

Un trend tot mai des întâlnit are în vedere colaborările dintre brandurile de jeanși și artiști contemporani sau designeri. Aceste parteneriate aduc o nouă dimensiune produselor expuse și le oferă clienților o experiență vizuală unică. Pe lângă colaborările cu artiști, unele magazine folosesc designul interior ca formă de expresie artistică, prin instalații luminoase neconvenționale, mobilier sculptural sau decoruri inspirate din diferite mișcări artistice.

Prezentări dinamice în magazin

Magazinele de jeans inovează nu doar în ceea ce privește design-ul vitrinelor, ci și în interiorul magazinelor, încercând să ofere experiențe dinamice și interactive clienților. Aceste abordări transformă spațiul comercial într-un mediu unde clienții nu sunt doar spectatori, ci participanți activi.

Un exemplu este introducerea de zone interactive unde clienții pot experimenta cu diferite stiluri și accesorii prin intermediul realității augmentate sau a oglinzilor interactive. Pe lângă tehnologie, prezentările dinamice presupun și reorganizarea magazinului, astfel încât clienții să aibă mereu un element de surpriză.

Strategii de storytelling și branding

O altă tehnică eficientă folosită de magazinele de jeanși are în vedere storytelling-ul și elementele de branding în expunerea produselor. Într-un magazin din Berlin, spre exemplu, fiecare pereche de jeans era prezentată împreună cu o poveste scurtă despre originea și inspirația din spatele designului său.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close