Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Certificatul energetic: ce este şi cum îl poţi obţine repede? (P)

Certificatul energetic: ce este şi cum îl poţi obţine repede? (P)

Având în vedere faptul că mobilitatea populației crește, multe persoane își cumpără sau închiriază locuințe, iar companiile își construiesc, cumpără sau închiriază spații comerciale și de birouri, numărul de tranzacții de închiriere sau vânzare-cumpărare pentru imobile este mare.

Certificatul energetic: ce este şi cum îl poţi obţine repede? (P)
25 Mai 2020   •   13:13

Cei care vând, închiriază sau construiesc imobile sau apartamente trebuie să ştie care sunt documentele pe care trebuie neapărat să le obţină şi pe care să le pună ulterior la dispoziţia chiriaşilor şi a cumpărătorilor.

Printre acestea se numără, de exemplu, şi certificatele energetice. Acestea ne arată care este eficiența energetică a imobilului sau apartamentului în cauză.

Auditorii energetici atestați din cadrul Reflex Architecture SRL eliberează un certificat energetic în București și Ilfov în maxim 24 de ore de la vizitarea clădirii și primirea copiilor după actele necesare.

Construcțiile sunt încadrate în clase energetice, în funcție de consumul lor anual de energie pe metrul pătrat.

Tipuri de clădiri pentru care certificatele energetice sunt obligatorii

Pentru început, cei interesați de obținerea unui certificat energetic trebuie să ştie că tipurile de clădiri pentru care aceste acte sunt absolut necesare sunt următoarele: apartamente, case, clădirile de birouri, restaurante, hoteluri, clădiri ale unor instituții publice etc. (majoritatea tipurilor de imobile publice și private care se vând, se închiriază, clădiri noi care se receptionează și imobile supuse renovărilor majore).

În acelaşi timp, însă, există şi excepţii, conform legislaţiei în vigoare. Aşadar, pentru lăcaşurile de cult, pentru imobilele care au o valoare istorică însemnată şi pentru clădirile care nu vor fi folosite mai mult de 2 ani de exemplu, aceste documente nu sunt nrcesare.

Cum pot fi obţinute certificatele de performanță energetică?

Un alt aspect extrem de important constă în faptul că pentru a le obţine trebuie să se pună la dispoziția auditorilor energetici atestați copii după o serie de documente ale imobilului pentru care se solicită acest certificat.

Pentru apartamente este cel mai simplu, este nevoie de planul (schița apartamentului) de la cadastru sau se poate întocmi releveul apartamentului dacă aceasta lipsește.

Specialiștii atestați după ce studiază documentele primite, se vor deplasa la faţa locului pentru a obține alte date suplimentare.

Valabilitatea certificatelor de performanță energetică

În ceea ce priveşte valabilitatea certificatelor energetice, trebuie menţionat faptul că este vorba despre o perioadă de 10 ani.

Cei care la un moment dat aleg, însă, să aducă îmbunătăţiri imobilelor pe care le deţin au posibilitatea de a solicita re-evaluarea clădirilor, având astfel posibilitatea să obţină o încadrare într-o clasă superioară faţă de cea iniţială.

Creșterea eficienței energetice a clădirii pot mări prețul cu care se vinde sau se închiriază aceasta sau pot conduce la o vânzare sau închiriere mai rapidă.

Certificatele energetice se numără printre documentele care sunt cel mai simplu de obţinut.

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close