Antena 3 CNN Economic Conținut plătit "Democratizarea" șampaniei: iată cum a devenit o băutură tot mai apreciată și în afara Revelionului și altor sărbători

"Democratizarea" șampaniei: iată cum a devenit o băutură tot mai apreciată și în afara Revelionului și altor sărbători

Atunci când te gândești la momentele festive, cu siguranță poți să îți imaginezi deja clinchetul făcut de paharele care se ciocnesc în clipele în care se rostesc urările de bine. Astfel, Revelionul și restul sărbătorilor importante au fost dintotdeauna asociate cu gustul și textura vinurilor spumante.

"Democratizarea" șampaniei: iată cum a devenit o băutură tot mai apreciată și în afara Revelionului și altor sărbători
de Georgiana Adam    |    10 Aug 2022   •   13:36

Dintre acestea, cel mai popular sortiment este reprezentat de sampanie, o băutură care poate fi produsă exclusiv pe teritoriul francez cu un preț care demonstrează atât calitatea sa, cât și caracterul său exclusivist.

Deși, pe vremuri, aceasta era asociată doar cu momente precum Revelionul, nunțile, în ultima vreme, a avut loc o „democratizare” a spumantului de origine franceză, care poate fi consumat oricând se dorește.

Care este momentul ideal pentru a savura această băutură?

Spre deosebire de alte băuturi alcoolice, despre șampanie se spune că poate fi savurată oricând. De exemplu, în timpul unei vacanțe, te poți bucura de un brunch delicios, alături de care bei un cocktail fantastic, în care amesteci vin spumant și suc de portocale, combinația fiind cunoscută sub denumirea de Mimosa.

De altfel, bucătarii profesioniști creează în mod constant preparate al căror gust poate fi potențat de băutura cu bule produsă de francezi. După cum poate fi ghicit, aceste mâncăruri nu sunt menite pentru a fi servite doar la Revelion sau la mesele de sărbători, ci oricând dorești.

Se spune că, în momentul în care au fost gustate primele guri de șampanie, cel care a trăit această experiență le-a spus apropiaților săi: „Veniți, pot să gust stelele!” Din fericire, în momentul de față, și tu poți gusta stelele ori de câte ori dorești!

Recomandări din partea specialiștilor în domeniu

Există câteva recomandări interesante venite din partea celor care și-au dedicat timpul pentru a studia vinurile spumante produse în regiunea Champagne din Franța. Chiar dacă este posibil să fi auzit deja de o parte dintre acestea, unele dintre ele te vor surprinde. Iată câteva exemple!

De exemplu, specialiștilor în spumante li se recomandă să guste noile sortimente de șampanie între orele 11 și 13, moment în care se consideră că papilele gustative sunt „curate” și că pot percepe cu ușurință subtilitățile din această băutură. În acest interval, se creează o pauză între momentul în care se ia micul dejun și ora de prânz, motiv pentru care simțurile sunt mult mai alerte.

O altă recomandare venită tot din partea specialiștilor în domeniu se referă la servirea unui mic pahar de șampanie înainte de o masă copioasă. Indiferent dacă este vorba de cea de prânz ori de cină, vinul spumant îți va deschide apetitul și te va ajuta să te bucuri de preparatele pe care le vei savura.

După cum se poate observa, în ceea ce privește momentul din zi în care se poate consuma vinul spumant produs pe teritoriul Franței, există un singur consens: oricând se simte nevoia este un moment potrivit!

Tot ce trebuie să faci este să accesezi platforma online a magazinului BeiCeVrei, importatorul oficial în România al unor branduri renumite, precum Laurent Perrier sau Armand de Brignac, și să comanzi sortimentele dorite. Astfel, fiecare moment se poate transforma într-unul de sărbătoare!

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close