Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Să ne împrietenim cu medicii cu ajutorul Platformei MedAtlas

Să ne împrietenim cu medicii cu ajutorul Platformei MedAtlas

Relația dintre medic și pacient este adesea tratată superficial și conexiunea se pierde odată cu prescripția medicală finală.

Să ne împrietenim cu medicii cu ajutorul Platformei MedAtlas
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Ian 2023   •   13:47

Acest aspect nefavorabil are efecte pe termen lung, întrucât nepăstrând o legătură permanentă cu medicul, sănătatea noastră va avea de suferit.

Am descoperit, însă, existența unei alternative sustenabile modelului medical tradițional. Agenția de marketing, KIKLAB, cu sediul în România și UK a înființat un portal de căutare care reunește medici din toate specialitățile medicale: de la cardiologie, urologie și endocrinologie, până la dentiști, psihologi sau pediatrii.

Platforma MedAtlas permite pacienților să găsească rapid și gratuit clinica medicală potrivită, din orașul de reședință sau din apropierea localității în care se află. Sunt prezente toate orașele importante, de la București până la mici orase cu doar cateva mii de locuitori.

În 2022, Platforma MedAtlas a reușit să reunească peste 10.000 de Clinici Medicale din România, într-un singur loc.

PORTALUL DEDICAT SĂNĂTĂȚII ESTE DISPONIBIL ATÂT PACIENȚILOR, CÂT ȘI MEDICILOR ȘI MANAGERILOR DE SPITALE

Datorită tehnologiei și avansului digital, descoperim că medicina are parte, de asemenea, de o expansiune semnificativă. Încrederea în cei apropiați reprezintă în continuare cea mai valoroasă recomandare, însă uneori nu este suficientă.

În prezent, recomandările medicilor, clinicilor și serviciilor medicale de calitate, sunt publice și se găsesc online. Transparență, conexiune între medic și pacient, încredere în serviciile medicale ale clinicilor, sunt doar câteva dintre valorile pe care Platforma MedAtlas își dorește să le îmbunătățească în sistemul medical din România.

DE CE AVEM NEVOIE DE O ASTFEL DE PLATFORMĂ?

Utilitatea Platformei MedAtlas este demonstrată prin cazurile în care nu avem încredere ori nu cunoaștem clinici medicale cu anumite specialități de care nu am avut nevoie în trecut sau ne aflăm în alt oraș decât cel în care locuim și ne confruntăm cu o durere.

Pacienții pot afla ce medici se află în proximitatea lor, care sunt referințele, datele de contact, pentru a face trecerea de la starea de incertitudine și teamă, la un diagnostic corect, imediat.

Cristian Pache, fondatorul MedAtlas:

În anul 2022 am reușit să atingem pragul de 10.000 de Clinici Medicale din România, existente pe Platformă. În 2023 ne vom îndrepta atenția și resursele spre cunoașterea ambelor perspective: nevoile pacienților vs. nevoile medicilor. Acest lucru ne va ajuta să îmbunătățim conținutul Platformei și să oferim informații de interes oamenilor. Planul de viitor este să ne dezvoltam in continuare, adaugând în platformă toate clinicile medicale din Romania.”

Remarcabil este faptul că Platforma MedAtlas cumulează toate aceste informații și le pune la dispoziția pacienților în mod gratuit, pentru ca oricine să aibă posibilitatea de a accesa cea mai recomandată clinică din apropiere și de a contacta medicul potrivit.

Medicilor le sunt propuse parteneriate personalizate prin care să își creeze o identitate online, dedicată exclusiv potențialilor pacienți. Managerii spitalelor, cabinetelor și clinicilor își pot promova serviciile prin pachetele premium puse la dispoziția lor, remarcându-se prin multitudinea de specialități și performanțe.

Medicina personalizată are numai de câștigat printr-o astfel de inițiativă, întrucât relația dintre noi și medici ar trebui să fie bazată pe sinceritate și soluții. Alegerea acestor prieteni ne este simplificată și încurajată, cu ajutorul Platformei MedAtlas.

×
Subiecte în articol: advertorial
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close