Fostul ministru liberal al Energiei, Virgil Popescu, avertizează că Hidroelectrica plănuiește să majoreze prețul energiei pentru consumatorii casnici cu peste 60%, în ciuda profitului record al companiei. El cere intervenția urgentă a Ministerului Energiei pentru a proteja gospodăriile vulnerabile și pentru a restabili echilibrul între profit și responsabilitatea socială.
Potrivit fostului ministru, începând cu 1 iulie 2025, odată cu eliminarea plafonării prețurilor, Hidroelectrica intenționează să majoreze tariful pentru consumatorii casnici de la 280 lei/MWh la 453 lei/MWh, rezultând o creștere de peste 60% a facturii la energie.
Aceste scumpiri vor afecta direct milioane de gospodării și vor reprezenta un șoc pentru întreaga piață de energie, scrie fostul ministru pe Facebook.
Mai mult, adaugă acesta, demersul Hidroelectrica poate fi un precedent periculos, pentru că ceilalți furnizori pot urma exemplul, chiar și fără justificare economică.
"Când eram ministru al Energiei, am luat următoarele decizii pentru a tempera creșterea prețurilor: am mandatat reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor companiei – companie în care statul deține 80% – să adopte un preț accesibil pentru populație. Am demonstrat că se poate avea un preț corect pentru români și în același timp un profit solid pentru companie, care este listată pe bursă. Am echilibrat interesele economice cu responsabilitatea socială – exact ce trebuie făcut și acum!," avertizează Virgil Popescu.
Fostul ministru al Energiei atrage atenția că, deși Hidroelectrica a înregistrat profituri record în ultimii ani – 6,3 miliarde lei în 2023 și 4,12 miliarde lei în 2024 – compania alege acum "să își maximizeze profiturile pe spatele populației".
Acesta cere Ministerului Energiei să intervină ferm și urgent și să analizeze impactul social al creșterii prețurilor, revizuirea strategiei Hidroelectrica și restabilirea echilibrului între profit și interesul public. „Hidroelectrica este o companie de interes național, iar statul are datoria să protejeze cetățenii. Energia nu este doar o marfă – este un bun public și un pilon al stabilității naționale. Statul are toate pârghiile - trebuie să le folosească,” a adăugat el.
Începând cu 1 iulie, facturile la energie ar putea suferi modificări importante, dar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat asigurări sâmbătă, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că românii vulnerabili vor fi în continuare sprijiniți, printr-un sistem de tichete lunare finanțate de stat.
Pentru cei cu venituri mici, Guvernul pregătește un mecanism de sprijin printr-un tichet pentru energie, acordat lunar. Valoarea exactă urmează să fie stabilită împreună cu Ministerul Finanțelor, dar scopul este clar: facturi modice pentru cei cu consum redus, a mai precizat Burduja.