Antena 3 CNN Economic A lansat în România un Start-Up după o idee la care a lucrat în Singapore | BizSchool

A lansat în România un Start-Up după o idee la care a lucrat în Singapore | BizSchool

Doi tineri au lansat un start-up inovativ prin care oferă consiliere financiară online gratuit persoanelor fizice. Practic, ei compară toate produsele financiare din piaţă, oferindu-le astfel românilor posibilitatea de a alege cea mai bună variantă pentru ei.

A lansat în România un Start-Up după o idee la care a lucrat în Singapore | BizSchool
Sursa foto: Antena 3
de Bianca Voinea    |    04 Iun 2022   •   10:00

Platforma include informaţii şi analize despre carduri de credit, conturi de investiţii, credite de nevoi personale, credite ipotecare şi imobiliare. Cu alte cuvinte dispar drumurile pe la bănci pentru a aduna oferte.

De fapt, ideea nu este nouă, spune Diana Seredenciuc, co-fondatoarea companiei, ci a pornit după o experienţă similară la care a lucrat în Singapore.

Încă de acolo şi-a dat seama că serviciul pe care îl construise împreună cu o altă echipă ar putea satisface şi nevoile românilor, aşa că s-a întors în ţară şi împreună cu Andrei Perianu au pus bazele platformei.

Avantajul lor este experienţa de peste 10 ani pe care o au în private banking, pentru că i-a ajutat să sintetizeze exact informaţiile de care sunt interesaţi oamenii şi, mai mult decât atât, ce anume să analizeze din condiţiile contractelor oferite de bănci, pe care prea puţini le citesc. Au reuşit să atragă o finanţare de 180.000 de euro de la un fond de investiţii.

Ce a învăţat din această experienţă este că banii nu i-au primit neapărat pentru idee, ci pentru echipa pe care au construit-o. De altfel este un sfat pe care l-au da oricărui antreprenor aflat la început de drum: să îşi strângă în jur oameni valoroşi, de încredere, pentru că doar aşa vor cunoaşte succesul.

Diana povesteşte despre provocările unui start-up, dar şi despre provocările pe care le au românii în raport cu instituţiile financiare sau cu fondurile de investiţii în interviul realizat de Bianca Voinea la BizSchool.

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close