Antena 3 CNN Economic Bijuterii unicat, care se pot recrea pe loc, concepute de o româncă | BizSchool

Bijuterii unicat, care se pot recrea pe loc, concepute de o româncă | BizSchool

Un vis schițat pe un colț de șervețel într-un avion a văzut lumina zilei după 2 ani de muncă, dar de acolo ascensiunea lui a fost constantă. Lavinia Lazăr a reușit să spargă barierele antreprenoriatului în industria bijuteriilor, patentând un concept unic îmbrățișat de femei din toată lumea.

Bijuterii unicat, care se pot recrea pe loc, concepute de o româncă | BizSchool
Sursa foto: Antena 3
de Bianca Voinea    |    23 Iul 2022   •   11:18

Bijuteriile modulare, care se pot recrea pe loc, adaptându-se oricărui stil vestimentar sau oricărui moment al zilei, au fost create după firea ei activă.

Lavinia este unul dintre top managerii de talie internațională, dar mărsurisește cu inima deschisă că împinirea a găsit-o în antreprenoriat.

"Trecerea de la corporate la antreprenoriat este foarte grea, dar are o frumusețe pe care corporate-ul o pierde din evoluția lui", spune aceasta.

Nimic nu se compară cu satisfacția faptului că ai reușit să faci dintr-o dorință personală una generală. Drumul nu a fost deloc unul simplu însă. În primul rând pentru că a ales să își patenteze bijuteriile intr-una dintre cele mai dificile țări din acest punct de vedere: în Elveția, unde este epicentrul exactității și al perfecțiunii.

Nu regertă alegerea făcută, pentru că acum știe că ideea ei a fost validate la cel mai înalt nivel așa că se poate ocupa liniștită de dezvoltarea business-ului. Deloc ușor însă și acest parcurs.

Chiar a avut surprise mai puțin plăcute, atunci când a întâlnit posibili colaboratori reticenți la inovație. În plus, una dintre greșelile din care a învățat foarte mult a fost chiar această preconcepție că lumea trebuie să ia de bună o idee excelentă. Așa că a făcut doi pași înapoi și a regândit strategia de comunicare.

A contractat serviciile unei companii de marketing, împreună cu care a construit povestea câștigătoare care i-a adus succesul, dar este conștientă că succesul se creează, nu este o întâmplare și nu vine peste noapte. A clădit din start o afacere pe care a vizionat-o cap-coadă și a avut obiective clar definite.

De altfel este și sfatul pe care l-ar da oricui își dorește o afacere:

"Dacă vrei un business care să devină scalabil este greu dacă începi cu mentalitatea 'Lasă că merge și așa'. Din discuțiile pe care le-am avut cu foarte mulți oameni de succes a reieșit că au avut o viziune și au mers pe ea", a mai precizat Lavinia Lazăr.

Povestea Laviniei Lazăr și a bijuteriilor modulare o aflați din interviul realizat de Bianca Voinea, la BizSchool.

×
Subiecte în articol: BizSchool Lavinia Lazăr bijuterii
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close