Luviane - povestea parfumurilor care spun povești

de Bianca Voinea    |    25 Iul 2020   •   11:50
Luviane - povestea parfumurilor care spun povești

Iulia Neagoe a dat viață unui business pornit dintr-o pasiune pe care o are de la 4 ani. Pasiunea pentru parfumuri. Tânăra antreprenoare a pășit timid în 2013 în lumea afacerilor, la îndrumarea soțului, care a crezut încă din prima clipă în potențialul extraordinar al talentului ei de a îmbina miresmele naturii.

Avea deja 4 formule de parfum gata, de care însă, până la acel moment, se bucurseră doar prietenii ei, așa că a acceptat provocarea de a lansa un business. A pornit inițial cu 4.000 de euro, din economiile proprii, dar a realizat în scurt timp că era o sumă infimă pentru aspirațiile ei, așa că a apelat un credit, iar până în prezent a ajuns sa investească aproape 100.000 de euro.

Afacerea cu parfumuri nu este una ieftină, după cum chiar ea mărturisește, dar merită fiecare leu, mai ales după ce vede cum fiecare clientă pleacă din atelierul ei cu parfumul perfect. Prețurile pornesc de la 125 de lei, dar pot să ajungă și la 6-700 de lei pentru un parfum personalizat. Face inclusiv ateliere la care oricine își poate crea parfumuri.

Cea mai mare provocare a fost să relizeze un parfum unisex de nuntă, pentru că cei doi viitori miri trebuiau să ajungă la aceleași esențe, iar asta înseamnă autocunoaștere. Iulia spune că orice caracteristică a unei esențe se regăsește, sub o formă sau alta, în personalitatea omului care a ales-o. Interviul complet despre povestea parfumurilor personalizate, dar și despre provocările antreprenoriale prin care a trecut Iulia Neagoe îl găsiți în clipul video. 


Emisiunea Biz School este realizată de Bianca Voinea.

Parteneri
x close