Antena 3 CNN Economic Programul „Casa Verde Baterii” se va lansa în octombrie. Diana Buzoianu anunță un buget de 400 de milioane de lei

Programul „Casa Verde Baterii” se va lansa în octombrie. Diana Buzoianu anunță un buget de 400 de milioane de lei

R.M.
1 minut de citit Publicat la 19:30 11 Sep 2026 Modificat la 19:30 11 Sep 2026
baterii de stocare a energiei electrice
Programul Casa Verde va avea o structură diferită în 2026 FOTO: Getty Images

Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, anunță că a semnat Ordinul cu ghidul venit de la Administraţia Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare.

„De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru stocare! Nu va mai fi primul venit, primul servit, ci se vor evalua dosarele în funcţie de două criterii: contribuţia proprie a prosumatorului şi capacitatea care va fi instalată”, a scris Buzoianu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Aceasta a subliniat că urmează modificarea platformei de înscriere şi, în luna octombrie, din informaţiile de la AFM, se va putea lansa programul.

Finanțare nerambursabilă

Programul este destinat prosumatorilor care dețin deja sisteme fotovoltaice și urmărește sprijinirea instalării unor sisteme de stocare a energiei produse de panouri.

Finanțarea este nerambursabilă, însă beneficiarul trebuie să asigure și o contribuție proprie, în condițiile stabilite prin program. Valoarea exactă a finanțării și condițiile tehnice trebuie raportate la forma finală a ghidului.

Selecția proiectelor se face pe baza unei metodologii de punctaj calculate automat de aplicația informatică a AFM și aplicate uniform tuturor solicitanților, eliminându-se orice marjă de evaluare discreționară legată de puterea instalată a sistemului fotovoltaic.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close