Antena 3 CNN Economic Programul Start-Up Nation va continua. Ministrul Economiei: „Analizăm eficienţa schemelor de ajutor de stat”

Programul Start-Up Nation va continua. Ministrul Economiei: „Analizăm eficienţa schemelor de ajutor de stat”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:45 10 Mar 2026 Modificat la 11:45 10 Mar 2026
bancnote romanesti bani ron lei numerar
Bancnote românești. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Programul Start-Up Nation va merge mai departe, însă Ministerul Economiei intenţionează să analizeze eficienţa tuturor schemelor de ajutor de stat pentru a le optimiza, întrucât actualul model, bazat pe finanţări punctuale pentru firme, nu garantează apariţia unor companii sustenabile pe termen lung, a declarat ministrul de resort, Irineu Darău, la o conferinţă de specialitate, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în ceea ce priveşte programul Start-Up Nation, „întregul mecanism şi flux depind de fonduri europene, dar şi de bugetul naţional”.

„Start-Up Nation va merge înainte. Sper ca, din mers, să mai pot optimiza nişte lucruri. Pe parcursul acestui an îmi doresc foarte mult să analizez toate schemele de ajutor de stat din sfera Ministerului Economiei şi să comparăm un pic eficienţa lor, poate să le mai optimizăm pe parcurs, pentru că astăzi nu avem o analiză comparată pentru a vedea, pe termen mediu şi lung, care scheme de ajutor trebuie încurajate şi optimizate şi la care trebuie să renunţăm”, a menţionat Irineu Darău.

În opinia sa, Start-Up Nation este unul dintre exemplele „de succes”, însă există şi „dubii serioase că este definit şi implementat în mod optim”.

„Tentaţia este aceeaşi: hai să dăm bani unor companii, one shot, pe termen scurt. Practic, finanţăm angajarea a unu-doi oameni, sperând că din această sită vor ieşi şi inovare, şi companii pe bune, care să trăiască 20 de ani. Se întâmplă asta, în medie? N-aş crede. Mai trebuie să schimbăm modul de a face lucrurile, dacă vrem să obţinem rezultate diferite”, a adăugat ministrul.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close