Pe viitor, ASF și Institutul de Studii Financiare urmează să demareze un program de internship pentru studenți, astfel încât tinerii să aibă abilitățile și cunoștințele necesare atunci când vor deveni consumatori de servicii financiare, sau potențiali angajați pe piața financiară non-bancară.
Alfabetizarea financiară este extrem de necesară în România, în primul rând pentru ca populația să treacă cu bine de dificultățile financiare generate de diverse crize economice.
În acest sens, numai în 2021 Instiutul de Studii Financiare a pregătit și lansat 66 de sesiuni de programe educaționale online, prin care a instruit în jur de 800 de persoane. Tot anul trecut, institutul a organizat opt conferințe naționale și internaționale la care au participat peste 3.800 de persoane.
"Educaţia financiară trebuie să înceapă încă de la vârstă timpurie, încă de la şcoală, să continue cu liceul, facultatea. Poate fi şi pe o zonă tangenţială adică mergem pe categorii de vârste. Noi şi ISF am demarat programe prin care conştintizăm şi educăm populaţia cu privire la educaţia financiară şi cum trebuie să îşi gestioneze singuri finanţele", a declarat Nicu Marcu, președintele ASF.
În ciuda dificultăților, piața financiară ne-bancară, reprezentată de asigurări, pensii private și piața de capital, a trecut cu bine de perioada de pandemie.
"Pieţele pe care noi le supraveghem au ieşit cu bine din această pandemie. Sperăm să trecem cu bine şi de contactul indirect cu acest război. Să sperăm ca lucrurile să fie bune în final, cu toate că, creşte inflaţia, cresc preţurile", a mai declarat preşedintele ASF, în cadrul Conferinţei Europene a Serviciilor Financiare 2022
Prin educație financiară românii pot învața cum să își gestioneze bugetul personal, cum să acceseze un credit, care este riscul contractării unui credit sau cum să economisească. Iar ddată cu înțelegerea acestor noțiuni își pot crește gradul de bunăstare.