Reducerea deficitului bugetar vine cu un cost pentru populație, iar românii au început deja să simtă efectele acestor măsuri, spune președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un interviu la Antena 3 CNN. El susține însă că austeritatea aplicată până acum ar trebui să fie suficientă, iar statul trebuie să lupte mai serios cu evaziunea fiscală.
Daniel Dăianu explică faptul că situația finanțelor publice a devenit critică, iar fără corecțiile începute în 2025 România risca să își piardă accesul la finanțare pe piețele internaționale.
„Noi am terminat 2024 cu un deficit de peste 9% din PIB, cel mai înalt din Uniunea Europeană. Și dacă n-am fi început corecția din 2025 o retrogradare a riscului suveran era iminentă. Ar fi fost foarte periculoasă pentru noi pentru că ne-ar fi blocat accesul la finanțare și refinanțare. Spun „provocare în acest an mare” întrucât trebuie continuat acest proces. Avem o știre bună că nu ar mai fi necesare măsuri adiționale, adică noi taxe și impozite. Cu pachetele de măsuri care au fost adoptate de guvern ar trebui să terminăm anul acesta cu un deficit în jur de 6,2%.”
„Cetățenii suferă, însă nu se poate face altfel”
Șeful Consiliului Fiscal spune că ajustarea bugetară nu poate fi făcută fără costuri pentru populație, deoarece statul nu avea posibilitatea de a reduce suficient cheltuielile.
„Această consolidare fiscală înseamnă ca cetățenii să sufere. Nu se poate altfel. Nu se poate. Taxele și impozitele au fost mărite întrucât nu puteau să fie reduse într-atât cheltuielile bugetare. Trebuie într-adevăr să ajute și reformele în sectorul public, să avem o guvernanță mai bună a întreprinderilor de stat. Trebuie ca anumite cheltuieli să nu mai fie risipite”.
Dăianu: Bugetul public a fost privit ca o vacă de muls. E multă hoție
În opinia lui Dăianu, o parte importantă a problemei bugetare vine din colectarea slabă a taxelor, iar reducerea evaziunii fiscale ar putea aduce venituri semnificative la buget:
„România trebuie să rezolve problema deficitului bugetar, iar dacă vom avea o colectare mult mai bună a taxelor și impozitelor, ajutorul pentru economia noastră, pentru consolidarea finanțelor publice, pentru a amortiza șocul care vine din nevoia stringentă de a crește cheltuielile militare, acest ajutor va fi substanțial, dacă nu decisiv. Pentru că, de pildă, dacă am reduce GAP-ul TVA, care acum e în jur de 30%, la jumătate, 14-15%, am putea să avem la buget un plus de 1% din produsul intern brut, adică la puterea banilor de acum, în jur de 20 de miliarde de lei. Cu aceste 20 de miliarde de lei am putea să ne acoperim necesarul suplimentar de cheltuieli militare, am putea să grăbim procesul de consolidare a finanțelor publice”.
Dăianu consideră că lupta împotriva evaziunii fiscale ar trebui să devină o prioritate națională, cu implicarea clasei politice, a justiției și a mediului de afaceri:
„Este vorba despre un război intern pe care trebuie să îl ducă toţi cei care înţeleg că este nevoie de combaterea evaziunii fiscale. Aș zice că ar fi nevoie de un pact politic, deci partidele politice să se înhame la acest proces, că nu întotdeauna există onesitate. Bugetul public a fost privit ca o vacă de muls de către mulți și nu cetățenii simpli, că ei n-au cum, ci de cei care practică evaziune fiscală și deci multă hoție, multă înșelătorie. Justiția ar trebui să ajute mai mult din acest punct de vedere și mediul de afaceri onest”.