1280 de kilometri de drum de mare viteză sunt în lucru. Autoritățile promit că vor fi gata până la sfârșitul anului: „E greu să credem”08 Oct
Când va fi gata Autostrada Moldovei. Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu au anunțat câte loturi se inaugurează anul acesta03 Oct
Recepţia celui mai scump drum judeţean din România, Transapuseana, a fost blocată de birocrație. CJ: „Puteţi să-i spuneţi cum doriţi”03 Oct
O nouă legătură cu Republica Moldova: A fost semnat contractul pentru cele două poduri peste Prut, de la Ungheni. Când vor fi gata27 Sep
Cum arată tunelurile „Daniela” și „Alina” de pe autostrada Sibiu-Pitești: „Suntem în avans față de grafic și termenul de finalizare”27 Sep
De ce parcurg bucureștenii un drum de 20 de minute în 2 ore? Lipsa centurilor ocolitoare, „bomboana de pe coliva acestui oraș”25 Sep
Noile metrouri din București, puse pe șine abia în 2025. Până atunci, stau în depou. Ce a provocat întârzierea21 Sep
Două ore de la Amsterdam la Milano. Hyperloop a fost testat cu succes şi ar putea înlocui călătoria cu avionul21 Sep
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulație odată cu noul Mers al Trenurilor. Cum arată garnitura 19 Sep
Soluția inteligentă pentru a trece mai rapid granița Giurgiu-Ruse și fără a mai pierde timpul în trafic13 Sep
Sorin Grindeanu: „Sunt aproape 800 de kilometri de autostradă şi drum expres în execuţie în România”12 Sep
Ministrul Transporturilor: „Contractul pentru construcţia Lotului 2 al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa intră în procedură de licitaţie”12 Sep
Cum putem pune rapid România din nou pe șine. Adrian Ursu, la Conferința Income Magazine Corporate: Repede, trebuie multe investiţii10 Sep
Șoferii care încalcă regulile din Codul Rutier vor fi amendați pe baza imaginilor filmate din elicopter. Ce văd polițiștii pe camere08 Sep
Nu se introduce taxa de autostradă în România. Grindeanu: „Nu sunt de acord până nu avem una cap-coadă. Așa e corect”06 Sep
VIDEO Cum evoluează lucrările la linia de metrou către Aeroportul Otopeni. Imagini filmate cu drona04 Sep
Întârzieri de aproximativ 400 de minute la două trenuri. Un marfar s-a defectat și a rupt linia de contact. Anunțul CFR Călători03 Sep
Bulgarii vor să schimbe modul în care se circulă pe podul Giurgiu-Ruse. Premierul și-a convocat de urgență miniștrii: „Găsiţi soluţii”28 Aug
Se deschide un important drum din România. Grindeanu: „Circulaţia spre şi dinspre Vama Albiţa se va desfăşura în condiţii mai bune”28 Aug
Ce se întâmplă cu metroul din Cluj-Napoca. Emil Boc: „Proiectul este în grafic, în toamnă sosesc cârtițele”28 Aug
A doua zi cu întârzieri de sute de minute la mai multe trenuri. Furtuna a întrerupt curentul pe o importantă magistrală feroviară18 Aug
Haos pe calea ferată: Sunt întârzieri de până la 6 ore ale trenurilor. Anunțul făcut de CFR Călători17 Aug
TAROM nu va mai zbura la Londra. A vândut sloturile de aterizare și decolare către Qatar Airways17 Aug
Metrorex anunţă devierea traficului rutier în zona 1 Mai, din 24 august 2024. Se fac lucrări la Magistrala M614 Aug
Magistrala M6: Cum va arăta linia de metrou care va lega Capitala de Aeroportul Otopeni. Va avea 12 stații14 Aug
Cum arată prima locomotivă electrică modernizată cu bani din PNRR. Va fi pusă în circulație anul acesta 14 Aug
TAROM a prelungit suspendarea zborurilor spre Tel Aviv, Amman și Beirut. Când vor fi reluate cursele12 Aug
„Golden Gate de România” ar putea scăpa de probleme. Grindeanu: „Firma care a făcut lucrările a venit cu o nouă soluție”07 Aug
Circulația pe Valea Oltului s-a redeschis. Grindeanu: „Le mulțumesc românilor. Au fost solidari cu proiectele de interes național”07 Aug
Ghidul de utilizare e-Transport a fost publicat de ANAF. Aplicaţia este în perioada de testare, până la 31 august 202406 Aug
Valea Oltului. Lucrările au ajuns la 80% pe sectorul Boiţa – Lazaret: „Se intră în ultima săptămână în care DN7 este închis în zonă”04 Aug
TAROM a anunțat că suspendă noi curse din cauza riscurilor de securitate din Orientul Mijlociu. Cum își pot recupera pasagerii banii02 Aug
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că începe construcția Drumului Expres Bacău - Piatra Neamț01 Aug
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Circulația pe Valea Oltului va fi reluată la termenul stabilit”01 Aug
Circulația din sudul Capitalei până la Constanța se va face pe autostradă. S-a deschis legătura dintre A0 și A231 Iul
Oamenii cu boli contagioase nu mai au voie să meargă cu trenul. Grindeanu: „Mi se pare corect”. Ce spune Ciolacu31 Iul
Sorin Grindeanu, nemulţumit de ritmul de lucru la Centura Sud a Craiovei: Îi atenţionez să mărească ritmul. Pot rezilia contractul31 Iul
Încă un pas pentru construcția Variantei Ocolitoare Timişoara Vest. Peste cât timp va fi finalizat proiectul29 Iul
Se va circula cu trenul de la Timișoara la Szeget. România și Ungaria au semnat un memorandum pentru restabilirea legăturii feroviare24 Iul
De ce întârzie atât de mult avioanele în această perioadă? „Greva silențioasă” dă peste cap zborurile23 Iul
FACIAS anunță care sunt planurile de viitor pentru aeroportul Henri Coandă, după dezastrul din această vară23 Iul
Grindeanu a mers în vizită pe Valea Oltului: Pe 9 august se redeschide circulația. Sunt mulți deștepți care și-au dat cu părerea23 Iul
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Începe licitația pentru construcția autostrăzii Craiova-Filiași”22 Iul
Grindeanu anunță când se deschide Valea Oltului. Atac la Ciucă: Și dacă ar fi batalioane de ostași galbeni, nu poți defrișa noaptea19 Iul