Antena 3 CNN Economic Transporturi Traficul este aglomerat spre Bulgaria din cauza reparațiilor la Podul Giurgiu - Ruse. Rutele alternative pentru șoferi

Traficul este aglomerat spre Bulgaria din cauza reparațiilor la Podul Giurgiu - Ruse. Rutele alternative pentru șoferi

R.M.
<1 minut de citit Publicat la 09:23 15 Aug 2025 Modificat la 09:23 15 Aug 2025
podul prieteniei giurgiu ruse romania bulgaria
Circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă / Sursa foto: Facebook/ CNAIR

Centrul Infotrafic avertizează că, pe DN 5 Giurgiu - Ruse, pe sensul de ieșire din țară, traficul este îngreunat din cauza lucrărilor de reparații efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei.

Circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijată cu ajutorul semafoarelor, indicatoarelor rutiere și al personalului aflat la fața locului.

Pentru a evita blocajele și a reduce timpul de așteptare, se recomandă planificarea atentă a călătoriilor și utilizarea rutelor alternative:

  • Județul Dolj: Punctul de trecere Calafat
  • Județul Teleorman: Punctele de trecere Zimnicea și Turnu Măgurele
  • Județul Călărași: Punctul de trecere Călărași
  • Județul Constanța: Punctele de trecere Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița și Dobromir

Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor ă circule cu prudență, să păstreze distanța regulamentară între vehicule și să se asigure înainte de schimbarea direcției de deplasare.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close