Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Acestea sunt cele mai falsificate alimente din lume. Mulți români le consumă fără să știe ce conțin, de fapt

Acestea sunt cele mai falsificate alimente din lume. Mulți români le consumă fără să știe ce conțin, de fapt

Alimentele cu cea mai mare rată de contrafacere fac parte din alimentația zilnică a multor români.

Acestea sunt cele mai falsificate alimente din lume. Mulți români le consumă fără să știe ce conțin, de fapt
Sursa foto: Profimedia Images
05 Mar 2024   •   06:00

Specialiștii din domeniul siguranței alimentare de Food Fraud Database, certificată de Organizația Națiunilor Unite, susțin că 10% dintre produsele alimentare din țările dezvoltate sunt contrafăcute.

Pe primul loc în top se află uleiul de măsline extravirgin. Este produsul falsificat cel mai des.

Pe locul doi se află mierea naturală: nu este chiar naturală, pentru că este deseori alterată cu îndulcitori artificiali.

Vine apoi pe locul trei brânza: pentru a reduce costurile, unii producători adaugă amidon şi uleiuri vegetale în acest aliment.

În topul alimentelor contrafăcute regăsim cafeaua măcinată și peștele.

În cazul peștelui, eticheta poate fi ușor falsificată, pentru a-i păcăli pe consumatori că în ambalaj este o specie mai valoroasă decât în realitate.

Laptele, vinul și fructele, "victime" ale tratării cu apă, zahăr sau substanțe chimice 

Laptele se numără, și el, printre alimentele care sunt contrafăcute pentru a crește profitul comercianților. Cel mai adesea, în lapte se adaugă apă, pentru a-i crește volumul.

Vinul este printre cele mai "predispuse" la contrafacere, fiind adesea alterat cu adaosuri de apă, zahăr sau alte substanțe pentru modificarea aromei, culorii sau conținutului de alcool.

Nici fructele nu scapă de intervenția menită să umfle buzunarele vânzătorilor pe seama înșelării cumpărătorilor: aici, falsificatorii adaugă substanțe chimice pentru o coacere mai rapidă.

Goana după profit, cu orice preț, este în spatele acestor practici. 

Produsele de calitate sunt deseori prohibitive ca preț, pentru că materiile prime se produc în cantitate limitată și este nevoie de timp pentru a respecta toate specificațiile de fabricație.

Astfel, nu este de mirare că, în prezent, așa-zisul uleiul extravirgin de măsline poate conține ulei de floarea-soarelui sau de rapiță, iar brânza tip parmezan este "învechită" câteva săptămâni în loc de 2-3 ani, avertizează specialiștii din industrie.

×
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close