Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN "El Chapo" de București: Un tânăr a săpat un tunel în Arestul Central, în încercarea de a evada

"El Chapo" de București: Un tânăr a săpat un tunel în Arestul Central, în încercarea de a evada

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, arestat și închis în Arestul Central, loc în care se află și frații Tate, s-a inspirat din metoda lui Joaquin ”El Chapo” Guzman pentru a încerca să evadeze.

"El Chapo" de București: Un tânăr a săpat un tunel în Arestul Central, în încercarea de a evada
Sursa foto: Antena 3 CNN - vice.com
de Alexandra Cojoianu    |    Sabrina Preda    |    16 Ian 2023   •   20:14

Mai exact, deținutul a așteaptat eliberarea culoarului din fața celulei de către autorități, folosindu-se de faptul că atenția polițiștilor era acaparată de frații Tate, după care a început să sape un tunel în zidul celulei.

Tânărul a fost închis pentru tâlhărie în Arestul Central. Polițiștii au descoperit gaura la schimbul de tură.

Camera de arest găurită a fost închisă și urmează să fie renovată.

Agenții care trebuiau să îl păzească pe tânăr sunt acum cercetați pentru neglijență la locul de muncă.

Tânărul mai are antecedente și o condamnare pentru fapte similare.

”La data de 11 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Centrul de Reținere și Arestare Preventivă au constat faptul că, într-o cameră de deținere, a fost distrusă tencuiala unui perete, din zona geamului.

Din verificările efectuate a reieșit faptul că o persoană privată de libertate, folosindu-se de elemente metalice ale patului, ar fi distrus tencuiala unui perete, fără a fi afectată siguranța deținerii, încercând să ascundă aceasta cu ajutorul unor sticle și burete, iar resturile rezultate le-ar fi ascuns într-un coș de gunoi, de sub pat. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la evadare și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

De asemenea, au fost demarate verificări interne pentru a se stabili condițiile în care a avut loc incidentul, urmând ca la finalul acestora să fie dispuse măsuri legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Care a fost metoda folosită de Joachin ”El Chapo” Guzman pentru a evada 

În vara lui 2015, liderul cartelului Sinaloa, Joaquín „El Chapo” Guzmán, a fost închis în El Altiplano, o închisoare de maximă securitate aproape de orașul Toluca. Chapo nu avea de gând să rămână acolo prea mult timp.

Chapo fusese capturat cu mai puțin de un an în urmă, în februarie 2014, după mai bine de 13 ani de urmărire. Dar, aproape imediat, potrivit mărturiei date de fostul său locotenent, Dámaso López Nuñez, El Chapo a început să plănuiască o evadare îndrăzneață, care implica săparea unui tunel de un kilometru și jumătate, de la o baracă aproape de închisoare, până la dușul din celula lui Chapo, potrivit vice.com.

„Nu era ceva ce puteai face peste noapte”, a mărturisit Lopez.

Evadarea din 2015 a fost cea mai legendară faptă a lui Chapo. Dar povestea completă a modului în care a fost construit tunelul, cum a scăpat Chapo, mita masivă care a fost plătită și detaliile a ceea ce s-a întâmplat după aceea nu s-au știut până când López, cunoscut și ca El Licenciado, a depus mărturie în tribunal la procesul lui Chapo din Brooklyn.

Și, pentru prima dată, López a susținut că soția lui El Chapo, Emma Coronel, a fost un jucător cheie în evadare, coordonând planul cu fiii traficantului.

De asemenea, El Chapo a avut documentat tot planul de evadare pe foi în celulă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹
×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close