Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Elena Udrea a fost adusă în România. Ea îşi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Târgșor

Elena Udrea a fost adusă în România. Ea îşi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Târgșor

Elena Udrea a fost extrădată de autoritățile din Bulgaria şi a ajuns, joi, în România. 

Elena Udrea a fost adusă în România. Ea îşi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Târgșor
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    16 Iun 2022   •   15:55

Fostul politician a intrat în ţară pe la Vama Giurgiu și urmează să fie predată polițiștilor de la Penitenciarul Giurgiu. 

Udrea va ajunge apoi la Penitenciarul Târgșor.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Udrea a plecat în Bulgaria înainte de pronunţarea deciziei şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia.

Ulterior, fostul ministru a fost reţinut de autorităţile bulgare şi a solicitat să nu fie extrădat, dând vina pe condiţiile din sistemul penitenciar din România.

Solicitarea i-a fost respinsă, iar Udrea a fost adusă joi în România pentru a-și ispăși pedeapsa. Ea va fi încarcerată la Penitenciarul Târgșor din județul Prahova.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Pe 7 aprilie 2022, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute, pentru acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.

După pronunțarea deciziei, polițiștii nu au găsit-o pe Elena Udrea la domiciliu pentru a pune în executare mandatul de arestare. Ca urmare, autoritățile române au început procedurile și Udrea a fost dată în urmărire generală.

Ulterior, ea a fost depistată pe teritoriul Bulgariei aproape de granița cu Grecia.

×
Subiecte în articol: Elena Udrea extradare
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close