Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Mărturia tulburătoare a unei fete care a scăpat din capcana abuzatorului de la Iaşi | Coşmarul de la Agenţia de modele

Mărturia tulburătoare a unei fete care a scăpat din capcana abuzatorului de la Iaşi | Coşmarul de la Agenţia de modele

O fostă membră a organizației lui Morel Bolea a făcut mărturii tulburătoare despre abuzurile și umilințele la care a fost supusă, în timp ce ea era încă minoră.

Mărturia tulburătoare a unei fete care a scăpat din capcana abuzatorului de la Iaşi | Coşmarul de la Agenţia de modele
Sursa foto: Getty Images
de Andreea Ştefan    |    Carmina Pricopie    |    10 Noi 2022   •   19:21

Morel Bolea, ieşeanul care ar fi abuzat mai multe copile şi acuzat de trafic de minori, a fost arestat.

Până acum, 5 tinere au depus plângere împotriva lui. Însă, spun surse din rândul anchetei, numărul victimelor este cel puţin de ordinul zecilor.

O fostă membră a organizaţiei a povestit în exclusivitate pentru Antena3 CNN cum a fost violată, abuzată şi umilită de Morel Bolea. Avea 15 ani.

”Identitatea mea era spulberată. Nu mai ştiam ce eram. Nu mai puteam să mă uit în oglindă. Mă uram pe deplin pentru ceea ce făcusem. Mă uitam la bărbaţi cu o frică incredibilă, cu o ură incredibilă. Voiam să mă sinucid”, povestește îndurerată victima.

O să-i spunem Maria. Vorbeşte deschis despre tot ce a îndurat un an în Kasta Morelly. Ştie că e una dintre victimele cărora Morel Bolea le-a spălat creierul în ultimii 22 de ani.

Îşi ascunde chipul, identitatea, pentru că, deşi a fost reţinut, tot nu-i vine să creadă că cineva a pus stop abuzurilor din spatele podiumului.

A ajuns la Kasta Morelly în 2006, când avea 15 ani. Provenea dintr-o familie extrem de săracă şi i se promisese o viaţă de lux în lumina reflectoarelor.

După 3 luni, mirajul a început să dispară şi să se transforme într-un film de groază.

”După ce am făcut şedinţa fotografică au început mângâierile. A început să mă mângâie pe fund, pe picioare, să mă îmbrăţişeze, să mă atingă”, a spus Maria.

Acelaşi Morel le se spunea că nu trebuie să aibă relaţii cu băieţi, că ele au nevoie de un bărbat cu experienţă. Că cei fără experienţă distrug corpul unei femei.

”Mă săruta foarte lung şi foarte pasional şi îmi zicea: Tu chiar ai nevoie să faci dragoste”, a mai spus victima.

Morel Bolea era înconjurat de mulţi ani de aceleaşi 5 femei, care mereu încurajau abuzurile lui şi făceau în ochii proaspetelor racolate să pară normalitatea.

”Într-o zi am ajuns la sediu şi m-a luat în bucătărie, m-a închis în bucătărie şi mi-a zis acum o să-mi faci... M-a pus să mă aşez pe scaun şi-a scos... Şi-am făcut! Am tăcut şi am făcut! Mă învăţa cum să fac. Eram stâncă”, spune Maria.

N-a zis la nimeni de frică şi de ruşine.

”M-a luat într-o zi şi îmi zice: astăzi este o zi specială pentru tine. Surpriza era că m-a luat de mânuţă, m-a dus în apartamentul unei fete de la organizație şi mi-am pierdut virginitatea cu el.

Am făcut tot ca o marionetă, am închis ochii şi în timpul actului nu am deschis ochii. Am stat acolo încremenită şi l-am lăsat să-şi facă treaba”, a mai povestit tânăra.

După un an de abuzuri, Maria s-a salvat. Totul a plecat de la bani. Pentru că, deşi defila pentru agenţie, deşi erau mereu contracte mari pentru care agenţia încasa bine, fetele nu primeau nimic.

Atunci a fost momentul în care, după o săptămână petrecută la Bucureşti, pe banii ei şi fără remuneraţie, Maria i-a spus totul mamei.

”Morel tot plin de el, cu banii în mână, vine şi spune: Uitaţi, doamnă! Vă dau banii ăştia ca să vă ajut, pentru că sunteţi săraci şi aveţi nevoie. Ăia erau banii mei, munciţi de mine şi el pretindea că sunt banii lui, că mie nu mi se cuvenea nici măcar un leu”, spune Maria.

Morel era conectat la toată lumea bună şi avea contacte la nivel înalt în capitală. Cine erau ele să depună plângere împotriva lui?!

”La 19 ani m-a dus la psihiatru în Iaşi pentru că psihoza asta, depresia asta atât de mare creştea în mine atât de mult încât nu mai voiam să trăiesc.

A fost diagnosticată cu stres posttraumatic şi a făcut terapie 11 ani.

Vreau ca Morel să devină viral în România, chiar dacă nu-l închid, el să nu poată scoate nasu afară, să nu poată fi văzut de nimeni pe stradă”, a mai spus Maria, una dintre victimele lui Morel Bolea.

×
Subiecte în articol: Iași agentie de modele Morel Bolea
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close