Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Orașele din România unde primarii iau deja măsuri pentru economisirea energiei. Ce spun edilii despre luminițele de Crăciun

Orașele din România unde primarii iau deja măsuri pentru economisirea energiei. Ce spun edilii despre luminițele de Crăciun

Economie drastică la energie în primăriile din România. De teama facturilor mari, edilii nu mai vor să aprindă luminiţele de Crăciun. Ce alte măsuri se vor lua.

Orașele din România unde primarii iau deja măsuri pentru economisirea energiei. Ce spun edilii despre luminițele de Crăciun
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    02 Sep 2022   •   18:40

Mai multe oraşe din ţară au luat deja decizii privind economisirea energiei în lunile ce urmează. Chiar dacă la nivel central nu a fost implementată încă recomandarea europeană de economisire cu 15%, edilii spun că vor să îşi protejeze finanţele în faţa valului de scumpiri.

În Sectorul 6, de exemplu, nu va fi iluminat festiv de sărbători ca în anii trecuţi, în timp ce la Iaşi şcolile nu vor mai fi încălzite atunci când nu sunt cursuri.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, vrea să pună anul acesta luminițe de Crăciun numai în parcuri, și astfel să reducă la jumătate costurile privind iluminatul festiv. Anul trecut, administraţia a plătit pentru luminițele de Crăciun circa 1,5 milioane lei.

"Ar fi un cost care ar fi cumva inoportun în acest context, pentru că este foarte mare și acei bani i-am putea folosi în proiecte de investiții. Dacă prețurile ar reveni la o valoare cât de cât mai normală, atunci acest cost ar fi mult mai ușor de justificat", spune Ciprian Ciucu

Este posibil că şi în Arad să fie mai puţine luminițe pe străzi. Municipalitatea a cerut o analiză a costurilor pentru a vedea ce măsuri trebuie să ia în lunile următoare.

"Punem în balanță cheltuielile și de consum. Nu cred că vom ajunge la situația extremă să nu avem iluminat festiv de sărbători, ci poate dimensiunea, să să știm cât mergem de mult din centru către celelalte cartiere", a declarat Călin Bibarț, primarul Aradului

Primarul Iaşiului, Mihai Chirică, a anunţat că directorii instituţiilor din subordinea municipalităţii vor fi responsabili cu privirea la evitarea risipei de energie în instituţiile respective, edilul apreciind că trebuie ţinute aprinse doar becurile necesare pentru desfăşurarea activităţii.

Pe de altă parte, o situaţie specială o are Timişoara.

"Intrăm în anul Capitalei Culturare în care tema este tocmai lumina așa că nouă ne va fi foarte greu să ducem acest iluminat și va trebui să ducem această povara", a anunțat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Primăria din Timişoara urmează să înlocuiască o treime dintre becurile din oraş cu unele eficiente energetic pentru a compensa faptul că va cheltui mult cu proiectul cultural.

×
Subiecte în articol: primari energie luminite
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close