cu Sabrina Preda, Ana-Maria Roman și Sergiu Cora Luni-Vineri, 18:00
News Hour with CNN este un program de știri interne și externe, prima emisiune din România în parteneriat cu CNN.
News Hour with CNN
28 Dec, 18:49
Dr. Ioana Stăncel, expert în sănătate publică, a explicat la News Hour with CNN că "ştirile false au făcut ravagii în România", în ceea ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19.
Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, susține că personalul companiei pe care o conduce va încerca ”să limiteze la maximum” situațiile în care trenurile cu sute de pasageri staționează ore întregi din cauza defecțiunilor tehnice sau problemelor de infrastructură.
Guvernul a adoptat, marţi, actul normativ care prevede că începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu valoarea salariului minim pe economie.
O clădire emblematică din Craiova a fost restaurată complet cu fonduri europene și va fi transformată în instituţie de cultură. Vorbim de Muzeul Cărții și Exilului Românesc, care va fi un spațiu interactiv și un centru de cercetări avansate.
Dan Negru, cunoscutul prezentator de la Antena 1, a oferit un sfat românilor, într-o intervenţie telefonică la News Hour with CNN de la Antena 3, pentru noaptea de Revelion.
Anul viitor vine cu credite mai scumpe şi rate mai mari. În primele zece zile din luna ianuarie, Banca Naţională trebuie să ia o decizie financiară extremă: creşte sau nu dobânda-cheie?
După ce sute de protestatari au pătruns, săptămâna trecută, în curtea Palatului Parlamentului, pe poarta Senatului, un cetăţean irlandez a sărit gardul, a spart un geam şi ar fi ajuns până la etajul al treilea al clădirii, noaptea trecută, deși instituția este păzită de trei structuri diferite: SPP, Jandarmerie și Direcţia de Afaceri Interne.
Ploaia îngheţată sau fenomenul cunoscut drept "freezing rain" a paralizat România. Şoselele au devenit patinoare periculoase, livezile au îngheţat - la propriu - iar cablurile electrice au cedat unul câte unul, lăsând mii de gospodării fără curent.
Avem Sărbători de Crăciun cu două anotimpuri. În nord, iarnă, în sud, primăvară. Elena Mateescu, directorul ANM, ne spune cum va arăta prognoza meteo pentru perioada următoare.
A fost alertă cu bombă lângă sediului Guvernului din Capitală, din cauza unui colet suspect aflat la metroul de la Piaţa Victoriei. A doua, în decurs de câteva ore. La faţa locului au intervenit echipajele Serviciului Român de Informaţii, dar şi ale Poliţiei Române.
De mâine începe, oficial, vacanţa de Crăciun iar pregătirile sunt în toi, mai ales în zonele turistice. Fără doar şi poate, în această perioadă, cozonacul este cel mai iubit desert românesc.
Loredana, o femeie în vârstă de 43 de ani a fost împușcată mortal, joi dimineață, în fața unui magazin din centrul oraşului Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. Românca a fost împuşcată mortal în plină stradă de fostul soţ, cetăţean italian. Cu ceva vreme înainte, victima ceruse protecţie de la autorităţi.
Când Dumnezeu face minuni, îşi alege cu grijă câte un om care să le mijlocească. Şi nimic nu este o simplă coincidenţă. În inima Moldovei, la Iaşi, alesul este părintele Damaschin.
Carmen Brumă, autor programe pentru slăbit, a prezentat un mic ghid cu cinci strategii inteligente pentru toți cei care vor să se bucure de preparatele tradiționale fără să se îngrașe în perioada Sărbătorilor de Crăciun.
Avertisment dur din partea producătorilor de medicamente din ţara noastră. Tarifele astronomice la energie ar putea duce la o criză majoră a medicamentelor. Producția celor 19 fabrici de pe teritoriul României este pusă în pericol şi deja sute de medicamente sunt vândute sub preţul de producţie.
Jandarmii au fost chemaţi pentru a asigura ordinea pe aeroportul din Suceava. Mulţi dintre cei care sunt plasaţi în carantină la întoarcerea în ţară se războiesc cu angajaţii DSP.
Val de proteste în inima capitalei. Au ieşit în stradă poliţişti, angajaţi din sănătate şi de la Ministerul muncii, revoltaţi că nu vor primi anul viitor majorările de salariu promise. Cu vuvuzele şi cu pancartele ridicate, şi-au strigat nemulţumirile în faţa Parlamentului şi Guvernului.
Influencerii au intrat în vizorul Fiscului. Şi acum, sunt buni de plată. ANAF a început să verifice veniturile obținute din activitãți specifice mediului online. Una dintre cele mai mari sume nedeclarate, identificatã până în prezent, este de peste două milioane lei.
Ministrul energiei, Virgil Popescu, a comentat răspunsul dat de unii furnizori care fie nu au transmis facturile în luna noiembrie, fie le-au trimis dar calculate greșit fără compensarea sau plafonarea pe care o prevede legea. „Este inadmisibil. Nimeni nu îşi bate joc de români", spune ministrul care anunța controale şi amenzi.
Scumpirile la energie fac încă o victimă. După închiderea Azomureş, Alro Slatina îşi închide şi ea porţile. Asta înseamnă disponibilizarea directă a peste 2000 de salariați și a altor aproape 20.000 de salariați din firmele cu care fosta uzină de aluminiu colaborează.
Avem prima decizie în coaliția de guvernare pentru implementarea certificatului verde. Până la sfârșitul săptămânii viitoare, proiectul va trece de Parlament. Sunt și categorii de români care vor fi exceptați de la obligația deținerii documentului.
Premierul Nicolae Ciucă spune că bugetul pe 2022 este unul echilibrat, responsabil și realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanțare și să consolideze economia pe termen mediu și lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană.
Crăciunul românilor înseamnă, de obicei, şorici, sarmale, cârnaţi, fripturi, cozonaci. Însă şi vegetarienii - tot mai mulţi în ţara noastră - se pot bucura de un ospăţ, pentru că reţetele s-au adaptat. La fel şi ofertele magazinelor. Există cozonaci din caju sau pomana porcului din fructe exotice. Şi nu, nu are gust de fructe exotice, ci, surpriză, chiar de pomana porcului.
Asaltul Parlamentului vine într-o zi cu semnificaţii profunde pentru România - 21 decembrie. Imaginile de azi amintesc şi de una dintre cele mai şocante zile din istoria recentă a Statelor Unite, când susţinătorii fostului preşedinte Donald Trump au forţat intrarea în Congres ca să împiedice validarea victoriei lui Joe Biden în alegeri.
Să ai 12, 13 sau 15 ani şi să vrei să pui bucuria altora mai înainte de bucuria ta. Este lecţia de viaţă oferită de elevii Colegiului Naţional Cantemir Vodă din Capitală, care de opt ani îşi pun costumele de spiriduși şi îl ajută pe Moş Crăciun să cumpere daruri pentru copii cu deficiențe de vedere.
„Vor urma noi acţiuni de proteste până când Nicolae Ciucă nu ne va spune clar şi limpede că acceptă dezbaterile din comisiile parlamentare şi nu va exista nicio asumare a răspunderii", a spus liderul AUR, George Simion, care a subliniat că îngrădirea dreptului la muncă încalcă un drept din Constituție.
NATO vrea să trimită trupe în România și Bulgaria după mobilizarea Rusiei la granița cu Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: ”Sunt posibile mai multe variante”
Milioane de români nu au primit încă facturile la energie pentru luna noiembrie şi riscă să plătească mai multe facturi în aceeaşi perioadă. Aceste întărzieri au loc pentru că, spun autorităţile, furnizorii nu au ştiut cum să aplice reducerile la facturi promise de stat. Românii se tem acum să nu acumuleze restanţe de plată dacă în perioada sărbătorilor vor avea cheltuieli care se tot acumulează.