Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Explicațiile directorului CFR Călători în cazul trenurilor cu sute de pasageri blocate ore întregi

Explicațiile directorului CFR Călători în cazul trenurilor cu sute de pasageri blocate ore întregi

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, susține că personalul companiei pe care o conduce va încerca ”să limiteze la maximum” situațiile în care trenurile cu sute de pasageri staționează ore întregi din cauza defecțiunilor tehnice sau problemelor de infrastructură.

Explicațiile directorului CFR Călători în cazul trenurilor cu sute de pasageri blocate ore întregi
Sursa foto: Antena 3
de Adelina Miron    |    28 Dec 2021   •   18:47

Declarațiile directorului CFR vin după ce un tren a fost oprit, marți, aproape cinci ore între stațiile Izvorul Mureș și Izvorul Olt, după ce mai multe crengi au căzut pe locomotivă din cauza fenomenelor meteo severe. Alte cinci trenuri au fost afectate de acest incident.

„Vreau să încep cu scuze pentru toți cei care au avut de suferit din cauza disconfortului creat noaptea trecută. Vreau să îi asiguri că noi facem absolut tot ce putem. Este o problemă sistemică, cu vagoane foarte vechi, vagoane pe care încercăm să le ținem la nivel decent. Un tren care stă 3-4, ore în câmp nu poate asigura permanent căldură și lumină. Este ca o mașină care stă cu luminile aprinse, și bateria se consumă. Suntem pregătiți și pentru intervenții de genul acesta, când cad copacii. Colegii de la infrastructură fac tot ce pot. Iarna este la început și sigur vor mai exista evenimente de genul acesta, cu garanția că vom încerca să le limităm la maximum.

Există programe de achiziție de material rulant, care se desfășoară prin Autoritatea de Reformă Feroviară, iar la CFR Călători există programe de reparații și modernizări, inclusiv prin PNRR, care vor duce la mărirea capacității de transport și creșterea confortului.”, a declarat Traian Preoteasa pentru News Hour with CNN.

Noaptea trecută, un tren Interregio de pe ruta Galaţi - Bucureşti, cu 150 de călători, a rămas blocată cinci ore într-o haltă din judeţul Buzău. Deşi mai avea de parcurs încă 20 de kilometri până în Buzău, garnitura s-a oprit în halta Cilibia, după ce un marfar a blocat singura linie funcţională de pe un tronson de cale ferată intrat în reabilitare.

Citește șiMamă și copil grav bolnav, blocați în gară la Cluj. Un șofer de suflet s-a oferit să îi ducă acasă, la Iași

Luni dimineaţă, tot pe această rută, un tren a staţionat trei ore în mijlocul câmpului, la CA Rosetti, după ce locomotiva garniturii s-a defectat, iar călătorii au stat în frig pe toată durata staţionării.

×
Subiecte în articol: CFR Calatori tren director
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close