Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Cum se prepară cel mai gustos cozonac moldovenesc. Ce secrete au gospodinele

Cum se prepară cel mai gustos cozonac moldovenesc. Ce secrete au gospodinele

De mâine începe, oficial, vacanţa de Crăciun iar pregătirile sunt în toi, mai ales în zonele turistice. Fără doar şi poate, în această perioadă, cozonacul este cel mai iubit desert românesc.

Cum se prepară cel mai gustos cozonac moldovenesc. Ce secrete au gospodinele
Sursa foto: Antena 3
de Cristina Ştefan    |    23 Dec 2021   •   23:18

Nu este casă în care să nu existe măcar unul pe masă.

La oraș, însă tot mai puține gospodine se încumetă să îl prepare sigure, deși, spun cele care îl fac an de an, că dacă îi știi secretele, rețeta este chiar una ușoară.

Reţeta pentru cel mai pufos și gustos cozonac moldovenesc

Spre exemplu, doamna Anișoara face cozonaci de peste 30 de ani. Și, cum vrea să ducă mai departe rețeta ei moldovenească, ne-a dezvăluit și nouă cum se face cel mai pufos și gustos cozonac.

Pentru început, ar trebui să știm cum ne alegem ingredientele. 

"Avem făina pregătită, ne trebuie niște ouă la temperatura camerei, drojdia la fel, la temperatura camerei și atunci pregătim maiaua. Asta înseamnă lapte cu zahăr și cu drojdia pe care o punem la crescut, după care ne apucăm de celelalte ingrediente. Ouăle, zahărul, coajă de portocală", a spus doamna Anişoara.

Frământatul este una dintre cele mai importante etape. Ulterior, coca trebuie să fie întinsă, însă blatul nu trebuie să ne iasă prea subţire.

"Am porţionat coca şi apoi o întindem, nu foarte subţire. Adăugăm apoi nuca şi cacaua. O întindem până pe margine.Punem şi ciocolată belgiană sau orice ciocolată, mai ales cea cu lapte. Acum strângem cozonacul, să nu iasă ciocolata pe nicăieri. După ce îi împletim câte doi, îi băgăm la dospit, să crească iar, vreo 40 de minute. După ce vedem că au crescut, îi dăm cu ou şi îi băgăm la cuptor", a adăugat doamna Anişoara.

Aşa arată cei mai pufos cozonac moldovenesc

Parcă nu e sărbătoare de Crăciun fără să miroasă în casă a cozonaci proaspeţi. După ce sunt lăsaţi la copt timp de 45 de minute, aşa arată cei mai pufoşi cozonaci moldoveneşti.

Tot procesul durează aproximativ trei ore, fie dacă vreţi să faceţi un cozonac sau mai mulţi.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close