Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Cele mai bune trucuri pentru curăţenia de Paşte

Cele mai bune trucuri pentru curăţenia de Paşte

Nu există sărbătoare mare în România pe care gospodinele să nu o asocieze cu o sesiune serioasă de curățenie. Excepție de la regulă nu face nici Paștele.

Cele mai bune trucuri pentru curăţenia de Paşte
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Apr 2022   •   14:30

Colega mea, Georgiana Mihăilă, a intrat în casa Elenei Santos și a aflat o serie de tipsuri atât pentru curățenia generală, cât și pentru cea de întreținere, pe care o faci înainte să-ți ajungă oaspeții.

În trecut, mamele și bunicile începeau curățenia de Paște cu cel mult două zile înainte. În prezent, specialiștii în organizare ne recomandă să demarăm acest proces mult mai din timp. Ulterior, chiar în sâmbăta dinaintea Paștelui, putem reîmprospata locuința cu ajutorul unui kit compact, creat din câteva produse.

"Kit-ul acesta este magic, te ajută să ții după tine instrumentele necesare și nu mai ai nevoie să urci – cobori, urci – cobori, îți eficientizează timpul. Am o soluție pentru geamuri, am o soluție pentru baie, pentru chiuvetă, pentru tot ce este ceramică din baie, faianță la fel este foarte bun și mai am acesta care merge pe multiple suprafețe – poate merge și pe mobliler", a spus Elena Santos, blogger de casă și grădină.

Două-trei lavete, o perie de covoare și canapele și, nu în ultimul rând, celebra periuță de dinți. care ajută la curățarea suprafețelor mici, cum ar fi rosturile de la faianță și gresie.

Am tras cu ochiul și am văzut că ai și bicarbonat, ne ajută la curățenie?

"Da, să știi și împrospătează și tapițeria și covoarele dacă dăm în ploaie câteva grame de bicarbonat. Dar împreună cu oțetul magic putem să desfundăm țevile", mai spune Elena Santos.

În aceste zile, e recomandat să-ți pregătești cuptorul pentru preparatele delicioase pe care urmează să le faci.

"Putem să îl spălăm înainte, bineînțeles, dar în profunzime putem să o facem după ce ne-am terminat toate treburile. Ne-ar ușura foarte mult munca și în caz că nu avem produse magice la îndemână punem un vas cu apă și câteva felii de lămâie, în interior, atunci când este cald, lăsăm cel mai scurt program și va ieși toată grăsimea", a mai explicat Elena Santos.

Și, acum, ne mutăm în living – cel mai popular spațiu din locuință de sărbători.

Cum pregătim livingul pentru pregătirea cu cei dragi?

"Dacă suntem în familie sau avem invitați, ideal ar fi să avem cât mai puține lucruri expuse, să avem câteva jocuri la îndemână, jocurile de societate în caz că nu vrem să folosim televizorul sau să evităm ca invitații să stea pe telefoane. Cu cât mai simplu, mai aerisit cu atât mai primitor".

În afară de produsele specifice de curățat pe care le vei cumpăra la recomandarea vecinelor sau colegelor, nu uita de eficentele rețete din bătrâni.

Împrospătăm culorile tot cu bicarbonat, în cazul în care nu avem la îndemână soluții magice, folosim bicarbonatul, împrăștiem și dăm cu aspirtaorul. Lăsăm un pic să își facă treaba și aspirăm. La fel și la covoare.

Dacă știi că musafirii tăi vor rămâne la tine, peste noapte, nu uita să le pregătești și dormitoarele.

Să fie lenjeria curată, să avem două – trei prosoape curate la îndemână, pentru că e mai delicat să ceri gazdei „auzi, dă și mie un prosop”. Și o sticlă cu apă, pentru că seara să cobori de la etaj spre bucătărie, să treci prin diverse zone ale casei parcă nu e confortabil și atunci îi oferi hotelul cam ca la hotel.

În final se vor folosi în casă odorizante cu arome naturale, uleiuri esențiale sau lumânări parfumate, și câteva flori care să înveselească și să împrospăteze ambientul.

 

×
Subiecte în articol: Numai de bine curatenie
Parteneri
Perioada care se va lua în calcul la pensie. Anunțul ministrului Muncii
x close