Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a precizat că pe fondul creșterii numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 paturile ATI incluse în PNNR nu sunt de ajuns, dar în urma discuțiilor cu autorităţile s-au găsit o serie de soluţii.
„Din păcate ceea ce am spus acum două, trei săptămâni legat de PNNR, de refacerea paturilor COVID s-a adeverit. Spuneam că s-ar putea ca numărul de paturi ATI, 1.522 prevăzut în PNNR, la un moment dat, să nu ne ajungă. Suntem deja deasupra acestei cifre şi este clar că nu ne ajunge.
„Avem 144 de paturi noi cu oxigen în Bucureşti"
Sunt două aspecte: pe de o parte să asigurăm o creștere a numărului de paturi. În ultimele 3-4 zile a fost o creștere de 60-70 de paturi s-au operaţionalizat în aceste zile.
În Bucureşti s-au avizat în această zi, 144 de paturi cu oxigen. Încercăm să mai descărcam din UPU. Am fost astăzi la platforma din Pipera, am vorbit şi cu primarul general şi există toată colaborarea ca aceasta platformă să se deschidă săptămâna viitoare.
„Platforma Pipera se va deschide săptămâna viitoare cu 100 de paturi ATI"
La început probabil cu 100 de paturi şi o să avem concentratoare de oxigen prin mecanismul de protecție civilă. În paralel, vom începe lucrările de infrastructură pentru introducerea rețelei de oxigen, aceste concentratoare sunt individuale. Lucrăm în fiecare zi pentru fiecare pat", a spus ministrul interimar al Sănătăţii Cseke Attila la emisiunea Punctul de întâlnire de la Antena 3.