Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Mădălina Roşca, despre importanţa metodei Kaizen: "Nu înseamnă numai instruire, ci te determină să-ţi înţelegi rolul şi responsabilităţile"

Mădălina Roşca, despre importanţa metodei Kaizen: "Nu înseamnă numai instruire, ci te determină să-ţi înţelegi rolul şi responsabilităţile"

Prezentă la Conferinţa Naţională "Mai puțini birocrați, mai puține hârtii, maximă eficiență", desfăşurată azi, la Bucureşti, Mădălina Roşca, inspector în cadrul Primăriei Buzău, a vorbit atât despre importanţa instruirii Kaizen, cât şi despre schimbările notabile care au apărut după aplicarea acestui sistem.

Mădălina Roşca, despre importanţa metodei Kaizen: "Nu înseamnă numai instruire, ci te determină să-ţi înţelegi rolul şi responsabilităţile"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Dec 2022   •   13:45

"Noi, la Primăria Buzău, am privit instruirea de îmbunătăţire a performanţei ca metodă practică de punere în aplicare a Ordinului nr.600/2018, privind Controlul Intern Managerial în administraţia publică, cadrul legislativ pe care suntem obligaţi să-l respectăm şi să-l implementăm.

Parcurgând acest ordin, am constatat că într-adevăr acolo ni se spune să facem multe lucruri, precum fişe de post sau rapoarte de evaluare. 

Dar cel mai important este că nu am regăsit instrumentele de lucru, am încercat să găsim, de exemplu, la alte primării modele de bune practici, modele de folosit şi de aplicat şi în Primăria Buzău. Nu am găsit!

Fiecare a avut propria interpretare, propria abordare sau şi-a conceput propriile modele.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Controlul managerial, aşa cum este el denumit acum, este mai degraba axat pe partea de verificare, de monitorizare, de control. Mai puţin pe partea de implementare. Cum trebuie să procedezi? Ce trebuie să urmăreşti? De ce trebuie să faci asta?

Aspectele acestea încă nu ne sunt foarte clare şi atunci managementul îmbunătăţirii continue, instruirea Kaizen, ne-a ajutat foarte mult, pentru că ne-a oferit o modalitate facilă de a înţelege şi de a aplica bunele practici.

Kaizen nu înseamnă numai instruire, de fapt, Kaizen înseamnă a te determina să-ţi înţelegi rolul, să-ţi înţelegi responsabilităţile, să-ţi înţelegi problemele şi să vii tu, cel care eşti implicat în proces, cu propriile soluţii, pentru eliminarea pierderilor şi pentru îmbunătăţire", a declarat Mădălina Roşca, inspector Serviciul Control și Inspecție fiscală persoane juridice Primaria Municipiului Buzău.

De asemenea, în cadrul discuţiei, au fost menţionate şi schimbările care sunt vizibile, în prezent, în Primăria Buzău, după aplicarea acestui model.

"În primul rând, s-au redus foarte mult fluxurile, paşii pe care un cetăţean îi parcurgea în instituţie. Avem un ghişeu unic, unde se prezintă toate informaţiile, unde cetăţeanul primeşte toate răspunsurile la întrebările pe care le are, unde primeşte documentaţia, unde este instruit despre ce are de făcut, cum trebuie să completeze un document şi ce trebuie să anexeze.

În al doilea rând, prin analiza proceselor, prin eliminarea tuturor pierderilor din procese, s-a obţinut un timp mult mai scurt de răspuns şi de rezolvare a unui document. Pentru că vorbim despre fiscalitate, referitor la depunerea unei declaraţii fiscale pentru înregistrarea unui mijloc de transport, procesul s-a redus, ca timp de operare, de la 45 de zile la 2 zile.

În perioada de pandemie, când eram obligaţi să avem fluxuri separate şi un program special pentru cetăţeni, am reuşit să eliberăm aceste documente în aceeaşi zi. În ziua respectivă venea cetăţeanul şi depunea documentul, iar după ora 12 putea să-şi ridice documentul", a mai adăugat Mădălina Roşca, azi, la Conferinţa Naţională "Mai puțini birocrați, mai puține hârtii, maximă eficiență", oganizată de Antena 3 CNN, alături de cotidianul național Jurnalul.

×
Subiecte în articol: România Inteligentă Kaizen
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close