Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă 803 milioane lei alocaţi în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii Galaţiului

803 milioane lei alocaţi în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii Galaţiului

Marin Ţole, Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării a participat la Conferinţa Naţională România Inteligentă printr-o intervenţie pe Skype. El a vorbit despre importanţa regiunii Galaţi şi modul în care guvernul sprijină dezvoltarea infrastructurii în zonă.

803 milioane lei alocaţi în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii Galaţiului
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Mai 2022   •   11:36

Zona Galaţiului a fost în atenţia Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) în special din 2015 încoace când a fost inclus în proiecte PNDL ce au vizat dezvoltarea infrastructurii. 

Au existat în mod special obiective ce au vizat alimentarea cu apă în zona rurală, dar şi dezvoltarea de şcoli, grădiniţe, creşe, sisteme de iluminat, drumuri comunale judeţene. 

Prin urmare, pentru partea de PNDL 1, care se finalizează la finalul lui 2022, au fost circa 66 de obiective cu circa 255 milioane lei. Pe PNDL 2 s-au adunat 141 de obiective finanţate (din care finalizate 81), în valoare de 548 de milioane.

În total, circa 803 milioane de lei au fost alocate dezvoltării zonei Galaţiului, a arătat Secretarul de Stat Marin Ţole. 

Conferinţa naţională România Inteligentă

Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul organizează, în cadrul proiectului România Inteligentă, Conferință Națională "Infrastructura, soluţia antisărăcie şi şansa pentru dezvoltare. Cinci proiecte de anvergură pentru Galați și regiune vor schimba harta economică și socială a României".

Prezentările, dezbaterile și schimbul de informații oferă o perspectivă clară și completă asupra proiectelor de dezvoltare a infrastructurii în zona de Est.

Participă reprezentanți ai Guvernului României, Parlamentului Românei, autoritățile publice locale, companii relevante din zona Galați, specialișiti din mediul academic, organizații si asociații de profil.

Conferinţa "Infrastructura, soluţia antisărăcie şi şansa pentru dezvoltare. Cinci proiecte de anvergură pentru Galați și regiune vor schimba harta economică și socială a României", moderată de Adrian Ursu, are loc astăzi, 19 mai 2022, între orele 09.00 - 12.30, la Hotel RadissonBlu din Bucureşti.

×
Subiecte în articol: Galați marin tole Ministerul Dezvoltarii
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu a anunţat că nu se retrage din cursă
x close