Antena 3 CNN Actualitate Inedit Medicul care a fost în moarte clinică: ”Am murit, am înviat. Ca doctor, nu-mi pot explica faptul că trăiesc” - VIDEO

Medicul care a fost în moarte clinică: ”Am murit, am înviat. Ca doctor, nu-mi pot explica faptul că trăiesc” - VIDEO

Medicul care a fost în moarte clinică: ”Am murit, am înviat. Ca doctor, nu-mi pot explica faptul că trăiesc” - VIDEO
de M.Z.    |    30 Dec 2017   •   21:59

Un medic care susține că a fost în moarte clinică a povestit sâmbătă, la Antena 3, cum ”a murit” și apoi ”a înviat”, în urma unui accident rutier.

Este vorba despre dr. Ada Calciu, iar totul s-ar fi petrecut în anul 1992, atunci când femeia susține că a văzut Raiul, iar acum nu-și poate explica faptul că trăiește.

”În 1992, am avut un accident. Eram în drum spre Istanbul, într-un microbuz de nouă locuri. Mașina s-a răsturnat de trei ori. Am fost singura dintre cei nouă care am murit. Am intrat în comă de gradul trei după accident, iar asta se consideră moarte clinică. (...)

Am murit, am înviat. Am ieșit din acest accident foarte supărată pe Dumnezeu”, a povestit Ada Calciu, sâmbătă, la emisiunea Voi cu Voicu, de la Antena 3.

În timpul în care s-a aflat în moarte clinică, femeia susține că a ajuns în Rai. Și-a dat seama că a fost acolo, după lucrurile pe care le-a întâlnit, după cum spune.

”Am fost în Rai. Am plonjat într-un loc foarte frumos, cu verdeață, cu flori, cu păsărele, pomi înfloriți, o muzică joasă. Nimeni nu țipa. Erau și îngeri, mi-am dat seama de asta pentru că aveau aripi”, își amintește femeia.

Acum, revenită la viață în urma tratamentului de care a beneficiat din partea medicilor turci, victima accidentului spune că nu-și explică faptul că ea încă mai trăiește, având în vedere cum arată analizele medicale.

”După RMN (analiză medicală - n.r.), n-ar trebui să mai fiu. Din punct de vedere medical, eu n-ar trebui să mai fiu în viață. Așa arată RMN-ul, că eu nu mai am cerebel. Am fost și la doi profesori”, spune, contrariată, femeia.

”În vreo peste șapte ani, mi-am revenit și sunt așa ca acum. M-am tratat la biserică, la mânăstirea Antim”, continuă doctorița, victimă a accidentului rutier.

Preot: Există miracole, nu trebuie să le privim ca pe niște lucruri ieșite din comun

Părintele Antim David, de la mănăstirea Schitul Măgureanu, spune că astfel de ”miracole de la Dumnezeu” cu siguranță există.

”Da, am mai văzut astfel de cazuri. Nu trebuie să le privim ca pe niște lucruri ieșite din comun”, a spus preotul Antim David, sâmbătă, la emisiunea Voi cu Voicu.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close