Baza militară de la Deveselu, acolo unde se află scutul anti-rachetă este la nivel de alertă „BRAVO” – toate bazele americane din lume au măsuri de securitate sporite în acest moment din cauza riscurilor pe care le pune războiul din Orientul Mijlociu.
„Este un grad de alertă ridicată. E vorba de o amenințare mai predictibilă – măsurile care se iau sunt gărzi adiționale, se fac verificări mai multe și se fac mai des inspecții ale vehiculelor. Se poate închide poarta și accesul să fie restricționat.
Următorul nivel este «CHARLIE» – aici există informații despre unele incidente și elemente de intelligence care vorbesc despre un posibil atac.
Ultimul și cel mai înalt grad este «DELTA» – aici avem un atac terorist în desfășurare sau care este iminent.
Măsura «BRAVO» aș vedea-o ca pe una normală în situații de tipul celei actuale având în vedere și amenințările credibile ale Iranului”, a declarat generalul (r) Mircea Mîndrescu la Antena 3 CNN.
![]()
Toate bazele americane, în alertă
Toate bazele militare americane sunt acum în stare de alertă sporită, potrivit unui oficial american.
Bazele militare se află acum în starea de amenințare „BRAVO”, care, conform regulilor Departamentului Apărării, înseamnă că „există o amenințare crescută sau mai previzibilă de activitate teroristă“.
Acesta este cel mai înalt nivel de securitate înainte ca un atac să fie considerat iminent sau probabil.