Geoff și Gerrie Gradus au fost căsătoriți timp de 67 de ani și au trecut împreună prin bucurii, tragedii și provocările vieții. Când Geoff a murit la 89 de ani, Gerrie l-a urmat după numai 41 de ore. Familia spune că legătura dintre ei era atât de puternică încât nu și-ar fi putut imagina viața unul fără celălalt, potrivit Metro.
Geoff a murit la vârsta de 89 de ani, acasă, înconjurat de familie. Nici două zile mai târziu, Gerrie, în vârstă de 86 de ani, s-a stins și ea din viață.
”Tata îi oferea constant câte un sărut”
Fiica lor cea mică, Ruth, este convinsă că mama sa nu a putut suporta pierderea bărbatului alături de care și-a petrecut aproape întreaga viață.
„Toți spuneau că nu au întâlnit niciodată un cuplu atât de îndrăgostit. Se țineau mereu de mână, iar tata îi oferea constant câte un sărut. Erau de o tandrețe rară”, a povestit ea.
Cei doi s-au cunoscut când Gerrie avea doar 17 ani și se afla în vacanță în Cliftonville. Trei ani mai târziu s-au căsătorit. Însă începutul vieții lor împreună a fost marcat de o tragedie: și-au pierdut primii doi copii, gemeni, la naștere.
Oameni generoși, care îi făceau pe toți să se simtă bine
Au reușit însă să își refacă viața și au avut încă patru copii. În comunitatea evreiască locală au devenit cunoscuți prin magazinul alimentar al familiei, apreciat pentru produsele sale și pentru atmosfera primitoare.
Mai târziu, după închiderea afacerii, au administrat împreună un cămin pentru vârstnici, unde s-au implicat personal în viața rezidenților, organizând excursii, activități și evenimente.
Viața nu i-a ocolit însă de încercări. În 2016, familia a fost lovită de o nouă tragedie, când fiul lor, Spencer, a murit într-un accident.
Cu toate acestea, Geoff și Gerrie au rămas activi în comunitate. Au participat la numeroase acțiuni caritabile, au sprijinit biserica locală și au fost implicați în diverse organizații și cluburi. Prietenii spun că erau oameni generoși, care îi făceau pe toți să se simtă bineveniți.
„Au făcut totul împreună, până la capăt”
Chiar și la vârste înaintate, cei doi continuau să participe împreună la activități sociale și sportive. Pentru cei care i-au cunoscut, erau exemplul perfect al unei căsnicii construite pe respect, afecțiune și devotament.
„Au făcut totul împreună, până la capăt”, spune fiica lor. „Vor fi amintiți ca doi oameni care au oferit enorm comunității și care au rămas unul lângă altul până în ultima clipă.”
După decesul lor, Geoff și Gerrie au fost înmormântați împreună, în cadrul unei ceremonii comune, așa cum și-au trăit întreaga viață: unul lângă celălalt.