Reconstrucția Ucrainei ar putea deveni cel mai mare proces de acest fel din Europa de la Planul Marshall încoace, cu o valoare estimată de Banca Mondială la peste 560 de miliarde, iar România, deși este cea mai apropiată poartă de acces spre regiunile din sudul Ucrainei, riscă să rămână doar pe margine. Avertismentul vine de la George Scutaru, CEO al New Strategy Center, care, într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, spune că, în timp ce peste 3.000 de companii poloneze lucrează deja în Ucraina, iar Italia și Danemarca și-au asumat reconstrucția unor regiuni întregi, oficialii români au considerat până acum că implicarea trebuie să aștepte sfârșitul războiului, ceea ce el numește „o mare greșeală”. Acesta a vorbit și despre atacurile din Marea Neagră și riscul ca apele teritoriale ale României ar putea fi declarate zonă de război.
Pregătiți un forum extrem de important legat de reconstrucția Ucrainei. Va avea loc joi și vineri la Romexpo. De ce este acest subiect foarte important în România și cum se poate implica țara noastră?
George Scutaru: Într-adevăr, va fi cel mai mare eveniment dedicat reconstrucției Ucrainei și rolului României în acest proces. Peste 700 de participanți, 175 de speakeri și moderatori, nu doar din Ucraina și România, ci din foarte multe țări. Fiindcă noi trebuie să ne uităm la România ca la un pod, mai ales pentru sudul Ucrainei; dacă ești o companie străină și te uiți la Odesa, Mîkolaiv, Herson, Zaporojie, regiuni foarte afectate de război, cea mai apropiată țară de unde poți veni spre aceste regiuni este România.
De asemenea, ar trebui să ne uităm și la proximitatea cu regiunile ucrainene din nordul țării noastre – Transcarpatia, Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Vinnița –, regiuni cu o anumită dinamică economică, regiuni și cu o minoritate puternică românească (la fel ca și regiunea Odesa) și care ar trebui să intre în atenția companiilor românești.
Din păcate, până în acest moment, de multe ori atitudinea oficialilor României a fost că trebuie să ne implicăm în reconstrucția Ucrainei doar după ce se termină războiul.
Este o mare greșeală, fiindcă, în momentul de față, vă dau exemplul Poloniei: sunt peste 3.000 de companii poloneze prezente în Ucraina; sunt foarte multe companii turcești; sunt țări, de exemplu, care și-au asumat reconstrucția anumitor regiuni din Ucraina.
Vă dau exemplul Italiei, care și-a asumat Odesa, sau al Danemarcei, regiunea Mîkolaiv, învecinată Odesei.
Deci, de ce ar trebui să ne implicăm în reconstrucție? Fiindcă vorbim de cel mai mare proces, nu doar din punctul de vedere al implicării statelor și al implicării companiilor, dar și din punct de vedere financiar. Anul trecut, evaluarea Băncii Mondiale cifra reconstrucția Ucrainei la peste 560 de miliarde. În acest timp, din cauza distrugerilor, suma a crescut. Deci va fi, după Planul Marshall, cel mai mare proces de reconstrucție la nivel european.
Ucraina nu poate fi lăsată să devină o țară instabilă, iar noi ar trebui să fim interesați ce fel de Ucraină avem ca vecin. Avem o Ucraină înfrântă militar și dorim o graniță cu Federația Rusă pe Dunăre sau poate și pe Prut? Avem o Ucraină în derivă, instabilă economic, politic, militar, umilită că a fost forțată să încheie o pace rușinoasă prin care să cedeze teritorii?
O Ucraină instabilă nu este în interesul României și nu este în interesul securității europene. Sau vom avea o Ucraină integrată în structurile europene, o Ucraină predictibilă, democratică și stabilă economic și politic? O asemenea Ucraină, un asemenea vecin predictibil este în interesul României. Atunci trebuie să ne gândim că, în primul rând, Europa nu va avea interesul să lase Ucraina în derivă.
Și dacă ne uităm la România, eu cred că prin proximitate – și am evocat proximitatea față de sudul Ucrainei – România trebuie să joace un rol important. Dar suntem la o răscruce: ori vom avea 20–30 de companii care, prin mila Domnului și prin ceva cunoștințe personale, se vor agăța de un partener extern și vor fi și ele luate ca subcontractori în diverse proiecte, ori vom avea o abordare strategică în care 400, 500, 600 de companii românești vor avea o influență și o participare în aceste proiecte.
Eu cred că, în primul rând, trebuie să vorbim de sudul Ucrainei, trebuie să vorbim de câteva proiecte de infrastructură. După un an și jumătate în care New Strategy Center a insistat – nu este primul eveniment pe care îl organizăm, este al treilea, dar este cel mai amplu cu o asemenea temă –, Guvernul ucrainean și Guvernul României și-au asumat pe lista de priorități pentru conectivitate un pod peste Dunăre care să lege Isaccea de Orlivka, ce ar fi prima legătură terestră a sudului Ucrainei cu Uniunea Europeană, prin România.
Al doilea proiect pe care New Strategy Center îl susține este crearea unui mare hub logistic din porturile Galați și Brăila (România), Giurgiulești (Republica Moldova), Reni și Ismail (Ucraina), care să folosească practic Dunărea ca vector principal din sudul Germaniei către sudul Ucrainei. Uniunea Europeană investește 300 de milioane de euro pentru îmbunătățirea și regularizarea traficului pe Dunăre, pentru îmbunătățirea navigației pe Dunăre, proiect care se desfășoară în perioada 2026–2028.
În 2029, Dunărea va fi cea mai facilă și cea mai ecologică cale de acces din sudul Germaniei către sudul Ucrainei. Atunci ar trebui să valorificăm mai bine poziția României pe Dunăre prin asemenea proiecte.
Un ultim proiect pe care noi încercăm să-l promovăm este conectarea portului Gdańsk din Marea Baltică cu portul Constanța, prin vestul Ucrainei. Nu traversează Carpații, este mai rapid, iar acest proiect nu înseamnă doar un proiect cu valențe economice, ci și cu valențe de mobilitate militară, fiindcă avem posibilitatea să mutăm trupele din Polonia în România și invers, mai repede, prin vestul Ucrainei.
Deci sunt trei proiecte de conectivitate și cred, de asemenea, că România trebuie să privească foarte atent și să se implice mai mult în ceea ce înseamnă cooperarea transfrontalieră. De altfel, cu ocazia forumului nostru, sunt câteva localități care vor semna intențiile lor de a avea acorduri de înfrățire.
Vor fi proiecte de cooperare transfrontalieră care vor fi finanțate cu fonduri europene. Ucraina este stat care negociază aderarea la Uniunea Europeană; la fel ca România în perioada ei similară, înainte de a deveni membru, va avea proiecte finanțate pentru infrastructură, fiind diverse proiecte de conectivitate care interesează și România, și Ucraina.
De asemenea, trebuie să privim la industria militară ucraineană. În acest moment, Ucraina este pusă sub presiune din cauza bombardamentelor ruse atât pentru industria civilă, cât și pentru industria de apărare și lanțurile ei logistice. Multe companii ucrainene caută să-și repoziționeze anumite facilități de producție în țările vecine Ucrainei, printre care și România. Aceasta poate fi, din nou, o oportunitate de cooperare.
Mai suntem implicați într-un proiect care are legătură cu Ucraina.
Cu ocazia lansării forumului, noi vom anunța și platforma Together for Ukraine, care urmărește să reunească companii din România, autorități locale românești și ucrainene, autorități ucrainene la nivel regional și, mai ales, companii străine interesate să investească în Ucraina, dar să își găsească și parteneri din România.
Este o platformă care va deveni activă de la 1 decembrie și este prima inițiativă de amploare în România pe acest subiect, tocmai ca să reunească companiile interesate de reconstrucție.
Sperăm ca noul Guvern – ca noul Guvern Luca Niculescu – să-și asume procesul reconstrucției Ucrainei. Să nu mai fim atât de timizi pe acest subiect, fiindcă înseamnă o oportunitate pentru companiile din România și oferă și relevanță strategică. Dacă te uiți la harta României, nu poți să ajungi în anumite regiuni decât dacă treci prin România, dacă folosești facilitățile logistice.
Reconstrucția Ucrainei va fi un subiect nu doar în dialogul nostru bilateral cu ucrainenii, ci și în dialogul cu multe state care participă deja la acest proces. Deci, implicându-ne mai mult în reconstrucția Ucrainei, creând mecanisme instituționale și mecanisme financiare care să aducă companiile românești în Ucraina și să le dea curaj să pătrundă pe piața ucraineană, noi, de fapt, ne creștem relevanța strategică și în dialogul cu alte state.
Nu există o strategie pentru reconstrucția Ucrainei. Guvernul Bolojan a lucrat la o asemenea strategie; Mihai Jurca a elaborat, cu echipa sa, un proiect, un draft.
Rămâne de văzut în ce măsură noul Guvern și-l va asuma. Rămâne de văzut în cât timp de la validarea guvernului, Guvernul Luca Niculescu își va asuma o strategie pe reconstrucția Ucrainei, dar trebuie să avem și de această dată o implicare pe acest subiect și să nu lăsăm totul la voia întâmplării, așa cum s-a întâmplat, din păcate, până acum.
Am avut parte de multe drafturi guvernamentale în cei 35 de ani de evoluție democratică și puține dintre ele au trecut la faza de proiect implementat. Apreciez foarte mult efortul pe care îl faceți la New Strategy Center pentru beneficiul României. În paralel cu această inițiativă binevenită de implicare a României în reconstrucția Ucrainei, avem, George Scutaru, parte de o creștere a agresivității Rusiei în bazinul Mării Negre și de atacuri în apele teritoriale ale României și ale Bulgariei, care sunt ape teritoriale ale NATO. Până în momentul de față, am văzut o solidaritate exprimată prin declarații, prin mesaje postate pe rețelele sociale și mai puține acțiuni militare directe, de apărare directă, să spunem, a apelor teritoriale ale NATO. Într-un studiu excepțional pe care l-ați făcut, spuneți că NATO trebuie să-și schimbe abordarea la Marea Neagră, având în vedere creșterea agresivității Rusiei și atacarea apelor noastre teritoriale. Despre ce este vorba?
George Scutaru: Într-adevăr, noi am lansat un studiu în care pledăm pentru o mai mare implicare a NATO. Rusia se află într-un plin proces de escaladare pe întreg flancul estic, dar cred că punctul major de escaladare este în Marea Neagră.
Acest atac în apele teritoriale ale unui stat NATO – în apele teritoriale ale României – este prima dată când ne confruntăm în NATO cu o asemenea postură agresivă din partea Rusiei și vine la câteva zile după ce comandantul suprem al forțelor NATO a prezentat la Varșovia aceea teorie a victoriei. Deci, iată care a fost răspunsul Rusiei.
NATO – statele NATO – trebuie nu doar să dea declarații de încurajare și de solidaritate cu România, dar ne confruntăm, ca țară NATO, cu un deficit de capabilități și cu o densitate mult mai mică decât în zona baltică de capabilități de supraveghere și recunoaștere (capabilități ISR), dar și capabilități de lovire.
Deci, primul lucru ar fi ca țările NATO să înțeleagă situația foarte gravă și să deplaseze asemenea capabilități până când România va avea posibilitatea să primească diverse sisteme achiziționate, fie în cadrul procesului multianual de achiziții militare, fie în cadrul programului SAFE.
Al doilea lucru: cred că ar trebui să înțelegem că Marea Neagră nu mai poate rămâne o mare închisă pentru vasele NATO. NATO trebuie să încerce să dialogheze cu Ankara. Știu că există o reticență din partea Turciei în ceea ce privește deschiderea strâmtorilor, dar NATO trebuie să încerce să-și asume o misiune pentru protecția libertății de navigație și a infrastructurii critice.
Noi suntem în faza finală a construcției celui mai important proiect energetic al României, Neptun Deep. În 2027, România va fi cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, ceea ce va crește relevanța strategică a țării noastre în regiune.
Nu doar că trebuie să protejăm construcția acestui proiect, ci trebuie să protejăm și infrastructura care va face posibil ca acest gaz din Marea Neagră să ajungă la țărm, să ajungă în România, dar să ajungă și în alte state.
Pentru acest lucru ne trebuie, într-adevăr, capabilități navale mai puternice, dar ne trebuie și un semnal din partea NATO.
Atunci ar trebui să discutăm cu Bulgaria și cu Turcia – cu celelalte state NATO – apariția unei misiuni, un fel de Black Sea Sentry, cum este Baltic Sentry, misiune asumată de NATO tocmai pentru protecția infrastructurii critice.
Al treilea lucru: nu ar trebui să creăm dileme strategice Federației Ruse. Dacă Rusia, din punctul meu de vedere, continuă să devină agresivă și să lovească ținte navale în interiorul apelor teritoriale, lucrul acesta ar trebui să determine un răspuns din partea NATO.
Și unul dintre aceste posibile răspunsuri ar putea fi asumarea unei zone de interdicție aeriană deasupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Mă refer la o bandă de 15–20 km care să protejeze porturile Reni, Ismail, Chilia, Vâlcov și, în același timp, să ajute și Forțele Armate ale României să protejeze mai bine anumite aglomerări urbane, cum este cazul Galațiului, care este foarte dificil de protejat din cauza proximității față de graniță – doar 10–12 km până la portul Reni.
Foarte dificil, în cazul în care știm acel incident din 29 mai, când o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe și a rănit doi cetățeni români. Din păcate, asemenea incidente se mai pot repeta.
Deci noi tot timpul, mă refer la nivelul NATO, suntem foarte preocupați să nu asistăm la un proces de escaladare, dar, în același timp, părem slabi în fața rușilor și, de fapt, această politică de descurajare tinde să eșueze.
Rusia va deveni din ce în ce mai agresivă dacă nu va primi o ripostă din partea NATO care să-i arate foarte clar determinarea că este o linie roșie ce nu poate fi trecută. Repet, este pentru prima dată când o navă a fost lovită în apele teritoriale ale unui stat NATO și trebuie să avem parte de un răspuns mult mai ferm.
Astăzi, când avem acest interviu, este o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic (n.red. marți) în care se discută situația de securitate de la Marea Neagră. Nu este prima reuniune din acest an în care s-a discutat situația de securitate de la Marea Neagră – a mai fost o reuniune pe 10 iunie –, dar trebuie ca, dincolo de declarații, să se adopte și niște măsuri concrete.
Altfel, domnule Tudor, vă spun, vom avea parte de asemenea incidente și Rusia va continua să escaladeze. Rusia poate să organizeze acțiuni de sabotaj împotriva Canalului Sulina.
Noi avem zilnic între 80 și 120 de nave în rada portului Sulina sau în zonele apropiate. Traficul este foarte intens pe Canalul Sulina, între porturile noastre, porturile ucrainene dunărene și Dunăre, pentru a facilita exportul și importul de anumite bunuri către piața ucraineană sau către piața globală. Deci Rusia poate să lovească în continuare ținte navale în apele noastre teritoriale, dar, în același timp, Rusia poate să organizeze și un sabotaj pe Canalul Sulina. Are capabilități navale, mă refer la drone.
Să ne aducem aminte de acel incident din 25 august anul trecut, când o dronă navală rusească a lovit nava militară ucraineană Simferopol pe Dunăre, la 4 km amonte de Periprava și la 100 m de granița noastră fluvială cu Ucraina. Deci Rusia are asemenea capabilități navale pe care le-ar putea folosi.
Și trebuie să fim tot timpul cu un pas înainte, să ne gândim ce ar putea face rușii pentru a opri, să spunem, acest flux, pentru a afecta libertatea de navigație, pentru a opri acest flux de export al Ucrainei spre piețele mondiale.
În același timp, trebuie să ne gândim că, dacă această situație va continua, lucrul acesta s-ar putea să determine din nou o creștere a asigurărilor, inclusiv în apele noastre teritoriale.
Acum trei săptămâni, un grup de asigurători de la Londra a declarat apele din Marea Neagră – cu excepția apelor teritoriale din România, Bulgaria, Turcia și Georgia – drept zonă de război, cu un impact devastator asupra prețului asigurărilor. Dacă lucrurile vor continua așa, s-ar putea să ne trezim în situația în care și apele teritoriale ale României să fie declarate zonă de război, cu un impact devastator pentru prețuri. Noi trebuie să-i arătăm Rusiei o anumită determinare.
Să i se spună că până aici se poate acționa, iar mai departe vor fi consecințe. Apreciez foarte mult fermitatea avută de Forțele Aeriene Române, de Ministerul Apărării. Faptul că sâmbătă au fost distruse în câteva minute două drone cu reacție care intraseră în apele teritoriale arată o determinare din partea noastră.
Dar, dincolo de determinarea României, ar trebui să mai existe și determinarea NATO de a sprijini România și de a da niște semnale puternice Rusiei, inclusiv din partea unor aliați puternici, cum ar fi Statele Unite.
Toată această retorică din ultimele două săptămâni a președintelui Trump, încheierea acestei înțelegeri pe diesel, posibila întâlnire trilaterală cu China și Rusia pentru a discuta Ucraina, atitudinea și retorica foarte agresivă și negativă la adresa Ucrainei din partea președintelui american nu fac decât să încurajeze Rusia să pună și mai mare presiune pe NATO și, implicit, pe statele din flancul estic al NATO, inclusiv România.
Deci această retorică americană nu face decât să reprezinte un combustibil pentru agresiunea Rusiei.
