Corpul de control al Ministerului Transporturilor a efectuat verificări la Metrorex, iar acţiunea autorităţilor a relevat probleme mari la această instituţie. Conform raportului, în 2024, cheltuielile cu salariile au fost mult mai mari, deşi numărul anagajaţilor a scăzut considerabil faţă de 2023. De asemenea, un teren din incinta Depoului Ciurel, proprietate publică a statului, a fost folosit ilegal de sindicatul Liber Metrou prin contracte de parteneriat cu firme private, iar prejudiciul adus statului, numai în acest caz, a fost de 800.000 de lei. De la 1 mai, prețul unei călătorii cu metroul ar urma să ajungă la 7 lei, în loc de 5 lei cât este în prezent.
Cele mai importante probleme depistate de controlul Ministerului Transporturilor sunt:
"Indicatorii de performanţă pentru conducerea Metrorex nu au fost obiectivi. În plus, mulţi indicatori nu au fost indepliniţi. În plus, în 2024 cheltuielile cu personalul au crescut la 925,7 milioane lei față de 854,2 milioane lei în 2023, deși numărul de angajați a scăzut de la 5.211 la 5.003 (mulţi oameni au ieşit la pensie).
Un teren din incinta Depoului Ciurel, proprietate publică a statului, a fost folosit ilegal de sindicatul Liber Metrou prin contracte de parteneriat cu firme private. Corpul de control spune ca Sindicatul a inchiriat fara sa aiba drepturi asupra terenului iar prejudiciul pentru metrorex se rdidica la 800.000 de lei, bani din chirii care nu au ajuns în contul Metrorex".
Potrivit aceluiaşi raport, s-au pierdut 2,7 milioane de lei din cauză că Metrorex a întârziat semnarea actului aditional la contractul care prevedea reducerea numărului de posturi pentru paznici.
"Costuri mari cu paznicii de la Metrorex: s-au pierdut 2,7 milioane de lei în 3 luni (septembrie-noimebrie 2025) doar pentru ca Metrorex a întârziat semnarea actului aditional la contractul care prevedea reducerea numărului de posturi. firmele de pază au acceptat reducerea numărului de agenți de pe trenuri pentru a scădea cheltuielile, dar Metrorex a întârziat cu semnarea actelor" - conform documentului.
Pierderi uriaşe şi la terminalul de la Străuleşti
"Venituri lunare de la terminalul Străulesti (park&ride) şi din vânzarea biletelor de parcare a fost de 53 de mii de lei, în timp ce cheltuielile pentru susţinerea activităţii a fost de 429 mii lei. Sunt pierderi lunare acolo de peste 376 de mii de lei", se mai arată în raport.
Raportul mai arată că au fost încheiate contracte în valoare totală de 228 de milioane de euro, cu încălcarea legii.
"Metrorex a încheiat 61 de acoduri de închiriere în valoare totală de 228 de milioane de euro prin atribuire directă pentru bunuri, cu încalcarea prevederilor legale. De 26 de ani activitatea Centrului de Sănătate si Securitate în Muncă s-a desfăşurat fără o autorizaţie sanitară şi nu s-au făcut demersuri în acest sens", mai indică raportului Corpului de Control din Ministerul Transporturilor.
Biletul de metrou ar putea ajunge la 7 lei
Călătoria cu metroul ar urma să se scumpească de la 1 mai, conform unor surse Metrorex. Prețul unei călătorii va fi de 7 lei, în loc de 5 lei cât este în prezent. Majorarea prețurilor a fost decisă de Consiliul de Administrație al Metrorex.
Contactat de Mediafax, ministrul Transporturilor a spus că aceasta este o propunere a CA-ului Metrorex: „Vom analiza dacă este sustenabilă această măsură”.
Ultima majorare a tarifelor la metrou a avut loc în ianuarie 2025. De atunci, prețul unei călătorii simple a urcat de la 3 lei la 5 lei, iar cartela cu 10 călătorii s-a scumpit de la 25 la 40 de lei.
Abonamentele au fost și ele ajustate: cel de 24 de ore a crescut de la 8 la 12 lei, cel de 72 de ore de la 20 la 35 de lei, săptămânalul de la 35 la 45 de lei, lunar de la 80 la 100 de lei, pe 6 luni de la 400 la 500 de lei, iar abonamentul anual a ajuns la 900 de lei, de la 700 lei.