Antena 3 CNN Actualitate Justiție Curtea de Apel din Paris a hotărât extrădarea imediată în țară a lui Paul de România

Curtea de Apel din Paris a hotărât extrădarea imediată în țară a lui Paul de România

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:00 18 Iun 2026 Modificat la 12:00 18 Iun 2026
 Paul de România
Curtea de Apel din Paris a hotărât extrădarea imediată în țară a lui Paul de România. FOTO Hepta

Curtea de Apel din Paris a decis extrădarea imediată a lui Paul de România, condamnat definitiv pentru trafic de influență într-un dosar privind revendicarea unor proprietăți regale, a anunțat joi Ministerul Justiției. Hotărârea instanței nu este definitivăși poate fi contestată.

„Astăzi, 18 iunie a.c., Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfășurate în baza cooperării dintre autoritățile competente din România și Franța”, scrie în comunicatul Ministerului Justiției.

Hotărârea instanței de la Paris pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfășurat pe parcursul ultimilor trei ani.

„Decizia instanței franceze constituie un succes al cooperării judiciare eficiente dintre România și Franța, confirmând angajamentul comun al celor două state pentru aplicarea principiilor statului de drept și respectarea obligațiilor asumate în cadrul mecanismelor europene de cooperare judiciară”, se menționează în comunicat.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Paris nu este definitivă.  În prezent, Paul de România se află sub control judiciar.

„Autoritățile române vor continua să urmărească desfășurarea procedurilor judiciare și vor informa opinia publică cu privire la orice evoluție relevantă a cauzei”, transmite Ministerul Justiției.

Acuzațiile împotriva lui Paul de România

Autorităţile române au emis în ianuarie un nou mandat de arestare împotriva lui Paul de România.

Descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, el este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăţi pe care le revendica ca moştenitor al familiei regale. Tatăl prinţului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 şi 1940.

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comunişti, iar proprietăţile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moştenire.

În decembrie 2020, Paul de România fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi patru luni pentru trafic de influenţă şi complicitate de către Înalta Curte de Casaţie din România. În acest caz fuseseră condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puţin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiţia română a emis un prim mandat de arestare pe numele său.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close